Ed Sheeran a scos la licitație un tablou pictat de el
Ed Sheeran a scos la licitație, în premieră, un tablou pictat de el și intitulat „Dab 2 2020”. Opera este a doua pictură dedicată tatălui său, iar banii obținuți vor merge către două organizații caritabile.
Tabloul face parte în colecția de obiecte scoase la licitația online „Ed Sheeran: Made In Suffolk Legacy”. Acesta este a doua pictură realizată pentru tatăl lui, John, căruia îi spune Dab. Este prima dată când una dintre picturile artistului din Suffolk este disponibilă la vânzare. Licitaţia a fost organizată cu ajutorul părinţilor lui pentru a ajuta tinerii din ţara natală, inclusiv pentru a sprijini recondiţionarea unui loc de joacă din Ipswich.Tatăl lui a descris „Dab 2 2020” drept „energică” şi a spus că este precum „un echivalent vizual al unuia dintre cântecele lui ritmate”.
Ed Sheeran va dona banii
Licitaţia online se va derula până pe 8 noiembrie. Vor putea fi licitate şi versurile scrise de mână pentru piesa „Perfect”, un lego care i-a aparţinut lui Sheeran în copilărie şi un bilet de la primul său concert din clubul Royal British Legion din Framlingham. David Beckham, Kylie Minogue şi Usain Bolt au donat de asemenea obiecte pentru această licitaţie. Finalul licitaţiei coincide cu ultima zi în care va fi deschisă expoziţia „Ed Sheeran: Made in Suffolk”, care prezintă povestea evoluţiei carierei lui. Ea a fost deschisă în Ipswich în august 2019. Banii obţinuţi vor merge către două organizaţii caritabile.
Sursa foto: Facebook