fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "detergenti"

detergenti


Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai murdare zone din casa?  Mimi l-ea descoperit deja, iar acum iti spune cum dar şi cu ce produse să le cureţi. Iată câteva sfaturi despre cum să faci casa lună folosind diverse soluţii pentru curăţenie. Ascult-o pe Mimi!

Gresia – Atenţie la cantitatea de spumă pe care o lasă detergentul!

Gresia se murdăreşte foarte repede din cauza prafului adus de afară pe încălţăminte şi a umezelii din baie şi bucătărie. Pentru îngrijirea ei se folosesc produse care să cureţe, să dezinfecteze dar care să nu zgârie sau să păteze. Pentru asta, ai nevoie de un aspirator, un mop sau un burete, o căldare şi detergenţi speciali. Mare atenţie şi la cantitatea de spumă pe care detergentul o lasă în urma sa. Cu cât este mai multă, cu atât se va îndepărta mai greu iar suprafaţa gresiei va deveni mată şi lipicioasă.

Parchetul – Evită soluţiile cu amoniac

Pentru curăţarea parchetului foloseşte numai produse speciale. Pentru început, aspiră-l bine, inclusiv prin colţuri. Apoi, cu o cârpă moale şi curată care este înmuiată în soluţie specială pentru curăţare, freacă suprafaţa până prinde luciu. Dacă nu foloseşti produse destinate parchetului, rişti să îl deteriorezi, să se zgârie, să se umfle şi chiar să se crape. Este interzis să foloseşti pentru spălarea lui produse pe bază de amoniac sau apă cu detergent lichid. Cumpără soluţii care să îngrijească lemnul şi să-l protejeze în timp.

Cuptorul – Foloseşte produse concentrate

Curăţarea aragazului şi a cuptorului poate fi o mare corvoadă dacă nu alegi produsele potrivite. În primul rând, foloseşte un burete umed cu care să înlături resturile alimentare. Apoi, pulverizează spray sau soluţii speciale concentrate peste petele de mâncare lipite şi aşteaptă câteva minute. Cu un alt burete curat, folosind de data aceasta parta sa mai abrazivă, elimină toate urmele de arsură, petele de grăsime şi ulei. Nu uita să foloseşti mănuşi pentru a-ţi proteja mânile deoarece majoritatea soluţiilor pentru curăţat cuptoare sunt foarte concentrate şi toxice.

Obiecte sanitare – Cumpara produse care curăţă şi dezinfectează

Vasul de toaletă, chiuveta şi cabina de duş, cada, robineţii sau bateriile sunt cele mai expuse bacteriilor. Acestea se află în permanenţă într-un mediu umed, care este propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Pentru curăţarea lor foloseşte produse cunoscute, fabricate de firme specializate în domeniul curăţeniei. Pe lângă o curăţare în profunzime, obiectele sanitare trebuie şi dezinfectate. Cumpără deci soluţii care să ablească suprafeţele, care să scoată petele de calcar şi rugină dar care să distrugă şi microbii.

Vase de bucătărie  – Spală vasele cu detergenţi bio

Oale, tigăi sau cratiţe arse, înnegrite sau pătate cu grăsimi şi ulei. Detergenul care le curăţă trebuie să fie special pentru îndepărtarea acestor resturi. Pentru a curăţa vesela înmoaie cratiţa sau oala în apă fierbinte cu detergent de vase şi, după jumătate de oră, freacă cu buretele folosind partea sa abrazivă. Nu freca foarte energic pentru a nu lăsa urme şi zgârieturi. În loc de detergent de vase poţi folosi şi alte soluţii degresante cu condiţa ca materialul din care este confecţionată vesela să nu se deterioreze. În cazul în care detergentul de vase îţi irită pielea de pe mâini, poţi folosi cu încredere detergenţi bio.

 Ce produse de curăţare alegem?

În domeniul curăţeniei, magazinele se întrec în produse care mai de care mai atrăgătoare. Dar ce să cumpărăm? Soluţii ecologice, bio, sau chimice? Concentrate sau diluate? Te vei decide după ce vei afla care sunt avantajele şi dezavantajele acestora.

 PRODUSE CHIMICE

Avantaje: Sunt ieftine

Cif, Domestos, Pronto, Mr. Proper sunt produse consacrate, care te ajută în curăţenie. Le găseşti pe toate rafturile, în orice magazin la preţuri mici sau medii. Acestea curăţă eficient şi au şi proprietăţi dezinfectante.

Dezavantaje: Îţi pot irita pielea

Trebuie să ştii însă că aceste soluţii sunt chimice, îţi atacă pielea, o irită şi poţi să suferi intoxicaţii. Este indicat ca atunci când foloseşti soluţii chimice pentru curăţenie să foloseşti mănuşi care să-ţi protejeze mâinile. Soluţiile parfumate nu sunt indicate persoanelor care suferă de alergii sau chiar de astm bronşic.

Avantaje: Curăţă în profunzime

Sunt concentrate şi au o eficienţă mult mai mare în curăţenie. Acest tip de produse este destinat pentru îndepărtarea petelor de arsură, a petelor de grăsime şi ulei. De asemenea, soluţiile concentrate se folosesc pentru curăţarea obiectelor sanitare, a cuptoarelor şi hotelor de bucătărie. În funcţie de cantitatea recipientului lor dar şi în funcţie de firma producătoare, aceste produse sunt mai ieftine sau mai scumpe.

Dezavantaje: Sunt foarte toxice

Produsele de curăţare concentrate sunt periculoase pentru sănătate: atacă pielea, căile respiratorii şi ochii. Acestea trebuie ţinute în locuri în care cei mici dar şi animalele tale de companie nu pot ajunge pentru că sunt extrem de toxice.

 

PRODUSELE ECO-BIO

Avantaje: Îţi proteajează sănătatea

Soluţiile de curăţare eco-bio sunt rapid şi complet biodegradabile şi sunt fabricate din ingrediente naturale: sapun natural, ceară de albine, extracte vegetale. Acestea nu conţin enzime, substanţe de origine petrol-chimică sau animală, coloranţi sau componente corozive. Substanţele din care sunt fabrcate au o mare toleranţă dermatologică – un mare avantaj pentru sănătatea ta şi a familiei tale.

Dezavantaje: Costă mai scump

Dezavantajul acestor produse eco-bio constă într-un preţ mai ridicat decât al soluţiilor de curăţare obişnuite.

Fiecare dintre noi folosim în gospodărie detergenţi, fie la spălatul rufelor, la spălatul vaselor, la curăţarea covoarelor sau a podelelor. Dar ştii cum să foloseşti aceste produse în avantajul tău? Mimi a aflat ce este adevărat şi ce este fals despre detergenţii folosiţi în locuinţa ta. Acum iti spune si tie. Ascult-o pe Mimi!

Cu cât pui mai mult detergent, cu atât rufele vor fi mai curate

Fals! O cantitate mare de detergent va produce mai multă spumă . Fie că vorbim despre detergentul pentru covoare, gresie, rufe sau vase, regula este aceeaşi: surplusul strică. Atunci când speli pe jos cu o soluţie care conţine mult detergent, îţi va fi aproape imposibil să clăteşti podeaua astfel încât să elimini surplusul de spumă. Acesta va forma o peliculă alunecoasă care va aduna mult mai uşor praful şi microbii, ducând la o murdărire mult mai rapidă a suprafeţei. Un alt risc apare în momentul în care în locuinţă sunt animale de companie sau copii mici. Aceştia pot intra foaret uşor în contact cu suprafeţele încărcate cu substanţe chimice. Detergentul rămas în ţesătura rufelor puse la spălat va atrage praful şi mizeria, va acţiona foarte dur asupra fibrelor, iar hainele tale vor căpăta un miros greu.

Fosfaţii nu prezintă nici un pericol

Fals! Fosfaţii ajută la descompunerea grăsimilor şi a murdăriei, însă în cantitate prea mare ei stimulează dezvoltarea algelor în apele reziduale adică în lacuri, râuri dar şi în canalizare. Alegele consumă oxigenul decare au nevoie plantele şi peştii. Detergenţii pe bază de carbonaţi reprezintă o alternativă viabilă.

Înălbitorii pe bază de clor sunt cei mai buni

Fals! Atât clorul cât şi cloramina sunt substanţe dezinfectante, nu de curăţare a murdăriei. Poţi adăuga puţin clor în apa cu care speli pe jos, alături de detergentul special, însă nu te baza doar pe aceasta pentru curăţarea profului sau a grăsimii. Clorul mai poate fi folosit pentru combaterea mucegaiului sau pentru curăţarea maşinii de spălat rufe sau a maşinii de spălat vase. Clorul se va folosi întotdeauna diluat şi nu în stare pură deoarece vaporii sunt toxici, iar substanţa pură poate afecta grav pielea. Foloseşte mănuşi de protecţie şi diluează o cantitate moderată de clor în apa cu care vrei curăţa pardoseala.

Detergenţii pentru covoare deteriorează fibrele naturale

Adevărat! Dacă ai covoare din fibre naturale, trebuie să le cureţi cu mare grijă, pentru că acestea se pot strânge şi deteriora. Pe de altă parte, covoarele din fibre sintetice sunt mult mai rezistente la tratamentele chimice decât ţesăturie naturale. Percloro-etilena este o soluţie cu potenţial cancerigen, iar hidroxidul de amoniu, coroziv, şi produsele pe bază de amoniac sunt dăunătoare sănătăţii iritând căile respiratorii. În locul acestor produse toxice poţi folosi produse de curîţat naturale precum oţetul alb diluat în apă călduţă.

Produsele de curăţare fără coloranţi sunt mai eficiente

Fals! Produsele de curăţare fără coloranţi nu sunt nici mai eficiente, nici mai sănătoase. Desigur, aceste produse fără coloranţi sunt indicate persoanelor care au o intoleranţă faţă de coloranţii folosiţi în produsele de curăţare, mâncăruri şi alte produse. Totuşi, pe lângă motivele care ţin de estetică există şi alte raţiuni practice pentru existenţa coloranţilor. Aceştia ne ajută să distingem între lichidele toxice şi apă, reducând riscul intoxicaţiilor accidentale.