fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "vopsea de par"

vopsea de par

Evident că ne dorim ca, odată ce ne-am vopsit părul, culoarea să rămână intensă cât mai mult timp. Evident că, în cele mai multe dintre cazuri, acest lucru nu se întâmplă. Vei da vina pe vopseaua care poate a ieșit din termenul de garanție sau pe firma producătoare. S-ar putea să te înșeli. Pentru că, fără să vrem și fără să știm, noi suntem cele care facem greșeli după greșeli. Iată cum îți păstrezi culoarea părului vopsit cât mai mult timp și ce să nu mai faci de acum încolo!

Protejează părul împotriva razelor ultraviolete

Pentru ca nuanța părului tău să se mențină cât mai mult timp, unul dintre cele mai importante lucruri este să te protejezi de efectul nociv al razelor UV. Când ieși afară, în soare, poartă o pălărie! Dacă nu, radicalii liberi vor afecta culoarea vopselei, care va deveni ternă, fadă și fără strălucire. În cazul în care nu vrei să porți pălărie, optează pentru spray-uri pentru protecție sau tratamente pentru păr speciale.

Folosește șampon și balsam pentru păr vopsit

Să nu crezi că este o fiță să folosești șampon și balsam special dedicate părului vopsit. Ingredientele care se regăsesc în aceste produse sunt foarte blânde și nu afectează pigmentul. Evită, în schimb, șamponul care conține sulfați, pentru că nuanța părului tău se va degrada.

Atenție la temperatura apei când te speli pe cap

Să te speli pe cap cu apă fierbinte este o mare greșeală, pe care o fac, din păcate, foarte multe femei. Încearcă să folosești apă călduță, iar nuanța părului tău va rezista în timp. Află că cu cât apa este mai fierbinte, cu atât pigmenții se vor deteriora, iar culoarea se va estompa.

par vopsit cefacemimi.roMineralele și sărurile din apă îți afectează culoarea părului

Apa care curge la robinet este tratată și conține o anumită cantitate de clor. Pe lângă acest element, se mai regăsesc fier, magneziu, calcar, iar aceste minerale duc în scurt timp la decolorarea părului. Motivul? Afectează pigmentul din vopseaua pe care o folosești. Ce e de făcut? Ai putea instala la duș un filtru pentru purificarea apei.

Mergi la piscină? Protejează părul!

Clorul care este adăugat în apa de la piscină ca și dezinfectat este unul dintre cei mai mari dușmani ai părului tău. Indiferent că este vopsit sau nu. Pe lângă faptul că părul va deveni aspru și deshidratat, și nuanța se va duce. Poartă o cască sau prinde părul în coc, în creștetul capului și încearcă să nu-l uzi. Cam puțin probabil dar…poți încerca.

Cumpără produse pentru protecție

Pe piață există o mulțime de produse de styling care îți protejează părul vopsit. Ar trebui să încerci un spray special pe care să îl folosești în fiecare zi. Vei observa că nuanța se va păstra la fel de vie și strălucitoare ca în prima zi când te-ai vopsit. Condiția este să alegi produse de la firme renumite, nu luate de la orice butic.

Evită produsele de styling ce conțin alcool

Alcoolul care se regăsește în ingredientele anumitor produse de styling îți afectează culoarea părului vopsit, deteriorând pigmenții. Este foarte important să citești eticheta fiecărui produs pe care îl folosești sau pe care vrei să-l cumperi.

par vopsit cefacemimi.roAdaugă în recipientul cu balsam puțină vopsea

Este un truc pe care ar trebui să-l încerci: adaugă una, două picături de vopsea în balsamul pe care îl folosești de fiecare dată când te speli pe cap. Însă, atenție! Nu folosi peroxid! Acest truc funcționează mai ales în cazul culorilor puternice.

Atenție la placa de păr, ondulator și feon!

Temperatura foarte ridicată a plăcii de întins părul, a ondulatorului sau uscătorului de păr duc la o decolorare rapidă. Folosește-le cât de rar poți! Iar când nu ai încotro, setează-le la o temperatură scăzută. Recomandat este ca atunci când vrei să-ți usuci părul, s-o faci natural, fără a folosi uscătorul.

Femeile care aleg să-şi vopsească părul şi aleg nuanţe de blond, trebuie să ia în calcul faptul că o astfel de culoare deschisă presupune o atenţie deosebită în ceea ce priveşte îngrijirea podoabei capilare. Iată mai jos câteva sfaturi de care să ţii cont pentru sănătatea părului tău!

 

Foloseşte balsam şi măşti hrănitoare

Dacă ai ales o vopsea în nuanţe blond platinat sau foarte deschise, trebuie să ştii că vei fi obligată să vopseşti rădăcinile des. Iar acest lucru dăunează sănătăţii părului tău. Pentru a contracara efectele nocive ale vopselei de păr, foloseşte după fiecare spălare un balsam cu efecte de hidratare, iar apoi măşti nutritive care să hrănească firul în profunzime.

Nu cumpăra şampoane colorate

Şamponul pe care îl foloseşti are o culoare roz, verde, albastră? Este foarte posibil ca aceşti pigmenţi să-ţi coloreze părul, iar nuanţa ta blondă va fi compromisă. Foloseşte produse de styling şi de îngrijire transparente.

Nu folosi produse de styling pe bază de alcool

O mare greşeală pe care o fac multe femei este aceea de a folosi produse de styling şi îngrijire a părului care conţin, printre alte ingrediente, şi alcool. Alcoolul deshidratează şi îţi usucă foarte mult părul care şi aşa a fost supus la mari chinuri atunci când a fost vopsit. Când mergi la cumpărături citeşte cu mare atenţie eticheta produselor.

Te vopseşti în nuanţe deschise? Părul trebuie să fie natural

Dacă vrei să faci o schimbare de look şi să renunţi la nuanţa roşcată pentru una blondă, află nu vei putea ajunge imediat la culoarea pe care o doreşti. Motivul? Vopseaua în culori deschise „prinde” 100% doar pe părul natural.

0 97651

De fiecare dată când îţi vopseşti părul îţi pătezi şi pielea cu urme de vopsea. Sunt pete mici dar care, dacă nu sunt îndepărtate imediat, pot pătrunde adânc şi se curăţă mai greu. În cazul în care ţi se întâmplă, trebuie să ştii ce e de făcut. Mimi îţi dă 8 sfaturi care te vor ajuta să îndepărtezi fără mare efort petele de vopsea de păr din zona cefei, de pe frunte, urechi sau tâmple. Ascult-o pe Mimi!

 

Şterge cu apă călduţă

Petele de vopsea de păr au nevoie de câteva minute bune pentru a pătrunde cu adevărat în piele. Aşa că ar trebui să le îndepărtezi imediat ce-au apărut. Foloseşte un beţişor de urechi pe care l-ai înmuiat în puţină apă caldă. Şterge zona cu grijă în aşa fel încât să nu întinzi şi mai mult vopseaua. Dacă pata este proaspătă, vei vedea că o vei putea îndepărta rapid, fără probleme.

 

Balsam de buze

Zonele pielii care ar putea să se păteze cu vopsea de păr precum zona tâmplelor, fruntea sau ceafa pot fi protejate folosind balsam pentru buze. Aplică balsamul local, având grijă să păstrezi o peliculă mai groasă care să protejeze, la nevoie, pielea.

 

Mască film

O mască pentru faţă tip film te poate ajuta să-ţi păstrezi pielea curată după vopsirea părului. Aplică masca în zona frunţii, a tâmplelor, urechilor şi în zona cefei şi aşteaptă să se usuce. Apoi, îţi poţi vopsi părul fără grija petelor. Motivul? E simplu! Petele de vopsea se vor scurge pe pelicula film pe care o vei putea îndepărta la sfârşit fără probleme.

 

Ulei de măsline

Dacă deja te-ai trezit cu urme de vopsea de păr pe piele, să ştii că le poţi îndepărta destul de uşor folosind ulei de măsline. Nu trebuie decât să tamponezi locul afectat cu un disc demachiant pe care ai turnat câteva picături de ulei de măsline. Masează uşor şi circular până când se curăţă orice urmă de pată.

 

Ulei de bebeluş

Şi uleiul de bebeluş te poate ajuta să scapi de petele de vopsea de păr care au pătruns în piele. Procedează la fel ca şi în cazul uleiului de măsline. Masează circular folosind un disc demachiant şi vei vedea că urmele vor dispărea.

 

Dizolvant de unghii

Este un truc pe care nici un dermatolog nu l-ar recomanda dar care face minuni. Dizolvantul de unghii îndepărtează petele de vopsea de păr rămase pe piele dar există marele risc să-ţi afecteze tenul! Deci, dacă ştii că ai un ten sensibil, nu te baza pe acest sfat. Deşi unele femei sunt foarte încântate de rezultate, în cazul altora s-ar putea să existe efecte adverse precum arsuri sau iritaţii.

 

Scrub cu griş sau mălai grişat

Prepară o pastă-scrub din griş sau mălai grişat şi puţină zeamă de lămâie. Aplică pe zonele afectate şi masează încet, circular. Atenţie! Masajul trebuie să fie foarte blând pentru a nu afecta tenul! Vei vedea că petele de vopsea de păr vor dispărea ca prin farmec.

 

Zeamă de lămâie

Şi zeama de lămâie face minuni! Este suficient să storci câteva picături şi să tamponezi zonele pătate ale feţei cu un disc demachiant. De asemenea, poţi tăia o felie de lămâie pe jumătate şi să freci uşor pata de vopsea de păr.

Mimi a incercat multe vopsele de par de-a lungul timpului..a fost bruneta, roscata, blonda, satena..Insa, de fiecare data, culoarea de la inceput s-a estompat, iar podoaba capilara si-a pierdut stralucirea. Parul a devenit din ce in ce mai tern, iar Mimi a fost obligate sa aplice o alta vopsea. Acum insa, ea s-a interesat si a aflat acum ce greseli a facut in intretinerea parului vopsit. Afla si tu cum sa-ti mentii cat mai mult timp culoarea parului. Ascult-o pe Mimi!

 

Nu spala parul inainte de vopsire

Este indicat ca inainte cu doua zile de a-ti vopsi parul sa nu te speli pe cap. Uleiurile naturale iti vor proteja scalpul dar si firele de par, iar podoaba capilara va fi mult mai protejata la vopsire.

Alege un sampon pentru par colorat

Cu fiecare spalare, nuanta aleasa de tine tinde sa se estompeze. Din cauza apei, cuticulele se deschid si pigmentul de culoare iese din firul de par. Pentru a preveni scurgerea de pigmenti, foloseste doar sampon pentru par colorat, cu pH acid, care inchide cuticulele si retine pigmentii in firul de par.

Nu folosi samponul timp de doua zile de la vopsire

Dup ace te-ai vopsit, timp de doua, trei zile nu este indicat sa te speli pe cap. Motivul? In acest interval de timp pigmentii se vor fixa foarte bine in firul de par. Clateste-te doar cu apa calduta, pana cand apa scursa de pe parul tau este limpede si curata.

Foloseste o masca hranitoare

Dupa o saptamana de la colorare, aplica o masca pentru par vopsit si las-o sa actioneze 10-15 minute. Apoi, foloseste-o regulat, cel putin de doua, trei ori pe saptamana pentru a proteja culoarea de radicalii liberi si pentru a-I da parului tau flexibilitate si stralucire.

Fara placa de par!

Parul vopsit este déjà foarte sensibilizat prin atacuri chimice multiple. Daca folosesti des placa de intins parul, il vei deteriora si mai tare. Sub influenta caldurii se accelereaza eliminarea pigmentilor artificiali, iar culoarea devine, in timp, terna, stearsa, isi pierde din stralucire, iar in cele din urma se estompeaza.

Foloseste balsam de par

Balsamul pentru par vopsit este obligatoriu pentru ca vopseaua sa reziste cat mai mult timp. Fie ca il coafezi la cald sau il usuci cu feonul, parul se usuca si isi pierde culoarea. Foloseste in fiecare zi un balsam fara clatire pentru a ajuta cuticulele sa ramana inchise cat mai mult timp. Aplica balsamul doar pe lungimea firelor de par si evita radacinile.

Spala-te cu apa calduta, nu fierbinte!

Apa fierbinte estompeaza culoarea parului, in timp ce apa rece sau calduta ajuta la intretinerea vopselei si la pastrarea ei cat mai mult timp.

Atentie la uscatorul de par!

Folosesti des uscatorul de par? S-ar putea ca vopseaua sa aiba de suferit! Caldura degajata de feon poate determina oxidarea culorii, facandu-ti parul sa para lipsit de stralucire si aspru. Incearca sa folosesti uscatorul de par cat mai rar si nu-l tine aproape de cap. Pastreaza o distanta de cel putin 15-20 de centimetri.