kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "elefant.ro"

elefant.ro

0 5991

Balsamul de păr este un produse în îngrijire care nu lipseşte din arsenalul de frumuseţel al nici unei femei, însă multe dintre noi nu ştim ce produs ni se potriveşte cu adevărat. Astfel că, de foarte multe ori, cumpărăm în necunoştinţă de cauză, iar problemele pe care dorim să le remediem devin şi mai grave. De exemplu, degeaba cumperi un balsam hidratant dacă tu ai părul gras cum degeaba alegi un produs destinat părului fin şi drept dacă tu ai bucle. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să faci alegerea cea bună.

Balsam de păr Leave – In

După cum îi este şi denumirea, acest tip de balsam nu necesită clătire, iar asta pentru că are o textură light, uşoară, care nu încarcă absolut deloc părul. Balsamul Leave In conţine silicon, motivul pentru care nu îngraşă firul de păr. Însă, atenţie! Dacă îl foloseşti într-o cantitate foarte mare este posibil ca părul să devină lipsit de strălucire, greu şi chiar lipicios. Acest tip de balsam este recomandat în special persoanelor care au părul aspru, ondulat, creţ sau este expus des temperaturilor ridicate.

femeie par balsam 3Balsam de păr care necesită clătire

Vorbim despre balsamul clasic, pe care îl folosim foarte des, deoarece este unul dintre cele mai comune produse de îngrijire a părului pe care le găsim în magazine. De exemplu, aici am descoperit câteva produse de acest fel, destinate tuturor tipurilor de păr. Un alt lucru de care ar trebui să ţii cont se referă la folosirea acestui tip de balsam împreună cu un şampon din aceeaşi gamă. Balsamul conţine alcool cetearil sau alcool gras care trebuie îndepărtat după ce a intrat în contact cu părul. Potrivit experţilor în hair styling, acest tip de balsam poate face mai mult rău decât bine dacă nu-l foloseşti corect şi nu clăteşti bine părul după. De exemplu, dacă ai părul fin şi subţire, fără volum, recomandat este să eviţi contactul dintre pielea capului şi acest produs. În caz contrar, scalpul va secreta o cantitate mult mai mare de sebum, iar părul tău se va îngrăşa rapid. Aplică balsamul pe toată lungimea părului, dar evită rădăcinile. Este ideal pentru persoanele care au părul normal sau firul de păr mai gros.

Balsam de păr cu proteine

Este recomandat celor care au părul gras sau foarte uscat, lipsit de vitalitate şi strălucire sau care au părul rebel – de obicei ondulat sau creţ. Dacă te regăseşti într-una dintre aceste categorii, recomandat este să cauţi un balsam pe bază de proteine (de mătase, din cereale, etc) care reglează excesul de sebum şi hrăneşte firul în profunzime.

femeie par coafuraBalsam de păr hidratant

Balsamul de păr hidratant este recomandat părului deteriorat, uscat, lipsit de strălucire şi vitalitate, cu vârfurile despicate, casant sau care este expus temperaturilor ridicate şi razelor ultraviolete. Acest tip de produs de îngrijire rejuvenează firul de păr, îl hrăneşte în profunzime şi îl hidratează foarte bine redându-i elasticitatea. Este recomandat şi persoanelor care au părul uscat şi aspru din cauza durităţii apei pe care o folosesc atunci când se spală pe cap. Pentru ca efectul să fie cu adevărat uimitor încearcă şi o mască tratament. Atenţie! Pe acest site am găsit produse de top pentru îngrijirea părului care se vând în această perioadă la reduceri.

femeie parBalsam de păr cu efect Moisture

După cum îi spune şi numele, acest tip de balsam este destinat părului uscat şi aspru, cu vârfuri despicate, care se încurcă cu uşurinţă şi pe care îl coafezi cu mare greutate. Experiţii îl recomandă mai ales persoanelor care au părul ondulat sau creţ dearece produsul va îmblânzi şi cel mai rebel păr: buclele îşi vor păstra forma, iar textura va fi una moale şi mătăsoasă.

femeie par 3Balsam de păr pentru volum

Este destinat persoanelor care apărul fin, drept şi subţire, căruia îi lipseşte supleţea şi strălucirea. Balsamul pentru părul lipsit de volum face exact ceea ce spune: conferă volum, iar acest lucru dă senzaţia unui păr mai bogat, mai des. Folosind acest tip de balsam, vei putea să-ţi coafezi mai bine părul care, de obicei, îşi pierde imediat forma.

par vopsitBalsam pentru părul vopsit

Este absolut obligatoriu să foloseşti balsam dacă ai părul vopsit şi, mai ales, în primele zile de după vopsire. Pigmenţii din vopsea usucă excesiv firul de păr, iar acest produs va ajuta la menţinerea nivelului optim de hidratare. În acelaşi timp, balsamul pentru părul vopsit previne estomparea culorii, protejând-o împotriva factorilor externi precum căldura excesivă, razele ultraviolete, clorul pe care îl conţine apa din piscine, sarea din apa mării etc.

Sfaturi pentru părul subţire şi gras

  • Evită şampoanele hidratante, cu efect moisture sau destinate părului ondulat sau creţ.
  • Cumpără produse care conţin proteine.
  • Când aplici balsamul, evită contactul cu pielea capului.
  • Clăteşte bine părul după ce ai aplicat balsamul. De multe ori, părul gras este cauzat de o clătire ineficientă.
  • Dacă ai părul fin, subţire şi gras, încearcă să foloseşti mai întâi balsamul şi apoi şamponul destinat tipului tău de păr.

Sfaturi pentru părul uscat şi deteriorat

  • Evită balsamurile care au ca efect întărirea firului de păr şi care conferă de volum. În locul acestora, alege produse strict destinate părului uscat, cu efect de hidratare; poţi opta, de asemenea, pentru balsamuri cu efect moisture, care conferă părului o textură moale şi mătăsoasă;
  • Încearcă şi un tratament cu ulei de cocos pe post de mască pentru păr.
  • Evită şampoanele dure, săpunul sau produsele de styling în exces: geluri sau sprayuri fixative, placa de întins părul, ondulatorul sau uscătorul de păr. Căldura excesivă deteriorează firele, acestea devin casante, se rup, de despică la vârfuri şi cad.
  • Dacă ai părul foarte uscat şi deteriorat, caută în magazine balsmuri cu efect reparator.

0 10454

Dacă te pregătești pentru un eveniment, o petrecere sau o ieşire în club, chipul tău trebuie să arate impecabil, iar un machiaj bine realizat este singurul lucru care ar trebui să te preocupe.  Pentru că ştim că-ţi doreşti să te machiezi singură la fel cum vezi în tutorialele de pe Youtube, îţi spunem care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a obţine o adevărată operă de artă. Uite ce ai de făcut!

1. Pregăteşte-ţi tenul!

În primul rând, pentru ca machiajul să reziste cât mai mult timp pe chipul tău, recomandat este să cureţi tenul în profunzime, în aşa fel încât să înlături stratul de sebum depus, praful, celulele moarte sau alte reziduuri. În caz contrar, nu vei reuși fixarea perfectă a fardurilor. Atenţie, însă! Nu te spăla pe faţă cu săpun deoarece te vei trezi cu pielea extrem de uscată! Foloseşte numai loţiuni speciale de curătare, destinate tipului tău de ten. Apoi, aplică o cremă hidratantă şi aşteaptă câteva minute ca să pătrunde bine în piele.

2. Aplică un primer

Utilizarea unei baze de machiaj – primerul –  nu este un pas obligatoriu, dar nu ai voie să sari peste el dacă îţi doreşti un machiaj perfect, ca la salon. Primerul se aplică în strat subţire, iar apoi tenul se masează blând, în aşa fel încât produsul să pătrundă în piele uniform. Baza de machiaj va ajuta fardurile să reziste intacte pe chipul tău întreaga noapte. Alege produsul în funcţie de nuanţa tenului tău şi cumpără-l numai de la branduri de renume precum cel de aici.

pensule machiaj

3. Maschează imperfecţiunile feţei

Nu există femeie care să nu-şi dorească un ten perfect. Însă, din păcate, rare sunt cele care se pot mândri cu o piele fină şi catifelată ca de bebeluş. Dacă ai cearcăne, cicatrici vechi de la acnee, coşuri, diferite pete, vinişoare roşii sau închise la culoare, încearcă să maschezi aceste mici defecte folosind o cremă camuflaj. Nu te gândi că fondul de ten îţi este de ajuns pentru că nu-ţi va fi. Despre crema camuflaj ar trebui să ştii că are un grad mult mai bun şi mai mare de acoperire. Nu se compară nici cu anticearcănul, nici cu fondul de ten, nici cu corectorul pe care îi porţi mereu în geantă.

4. Aplică fondul de ten

Dacă nu eşti foarte sigură ce fond de ten să alegi, cea mai bună variantă ar fi să optezi pentru un produs uşor, fluid şi light, cu acoperire mare, care să fie în ton cu nuanţa pielii tale. Evită produsele vâscoase deoarece îţi vor înfunda porii, iar tenul tău va părea încărcat şi îmbâcsit. Nu mai spunem că o culoare nepotrivită şi o cantitate mai mare pot duce la aspectul acela neplăcut de zugrăveală pe chipul tău. Fondul de ten se aplică pe frunte, nas, pomeţi şi bărbie, iar apoi se întinde cu degetele sau cu o pensulă specială. Mişcările trebuie să fie blânde, dar în aşa fel încât produsul să fie întins uniform pe piele. Mare atenţie să nu se plieze între ridurile fine din jurul ochilor sau în colţurile buzelor! De asemenea, mare atenţie să nu te trezeşti cu pete de culoare mai închise pe anumite zone ale feţei. Vrei să fii regina petrecerii, nu un dalmaţian care a scăpat de acasă, nu-i aşa? Apoi, nu uita să întinzi fondul de ten pe gât şi puţin în zona decolteului, în aşa fel încât să eviţi aspectul de mască pe chipul tău. În cazul în care ai nevoie de o mascara de bună calitate, pe acest site vei găsi produse care sunt folosite pe toate pdiumurile de prezentare din lume.

Păstrează-ţi tenul tânăr ca la 20 de ani!

Demachiază-te în fiecare seară – Este absolut obligatoriu să te demachiezi în fiecare seară. În acest fel, peste noapte porii pielii vor respira în voie, tenul se va oxigena, iar celulele se vor regenera mult mai repede. De asemenea, eviţi apariţia acneei, a iritaţiilor şi roşeţii. Dacă îţi doreşti un ten tânăr şi peste 10 ani, nu sări peste această regulă!

Exfoliază – Exfolierea pielii presupune îndepărtarea stratului de celule moarte care împiedică dezvoltarea celulelor noi. De asemenea, în urma exfolierii tenul se curăţă în profunzime fiind eliminate punctele negre, impurităţile, reziduurile cosmetice şi excesul de sebum. Pielea rămâne fină şi catifelată, pregătită pentru următorul pas în ritualul tău de frumuseţe: hidratarea.

Hidratează – După demachiere şi exfoliere, foloseşte o cremă de faţă hidratantă şi hrănitoare. În acest fel, previi uscarea tenului, dar îi oferi şi toţi nutrienţii de care are nevoie. Evident, aceste produse cosmetice se folosesc şi în funcţie de tipul de ten, dar şi de probelemele cu care te confrunţi. De exemplu, dacă ai pielea iritată, foloseşte creme cu efect calmant.

5. Conturează sprâncenele

Dacă sprâncenele tale sunt deschise la culoare şi subţiri, va trebui să „lucrezi” puţin la ele. În primul rând, recomandat este să mergi la salon pentru a le pensa şi, eventual, pentru a le da o formă. Apoi, odată ce ai ajuns acasă, poţi începe machiajul. Pentru început, vei avea nevoie de o periuţă cu ajutorul căreia să le dai forma dorită şi să îmblânzeşti firele rebele. Următorul pas: ai nevoie de farduri pentru sprâncene. La început se aplică ceara, care le va da forma dorită şi le va menţine pe poziţii, iar apoi vei folosi fardul propriu zis cu care le vei da conturul. Alege dintre mai multe nuanţe de maro, în funcţie de culoarea pielii tale, în aşa fel încât totul să pară cât mai natural şi firesc. Nu contura sprâncenele cu creion dermatograf negru!

6. Aplică un primer pentru pleoape

Primerul pentru pleoape te va ajuta să ai un machiaj impecabil până dimineaţa. Majoritatea specialiştilor şi a makeup-artiştilor sunt de părere că în lipsa acestui produs fardurile nu vor avea viaţa prea lungă, iar după câteva ore se vor estompa. Machiajul va fi unul şters, fad, fără plic de strălucire, iar chipul tău va părea bătrân şi obosit. Primerul se aplică pe pleoapa superioară până sub sprâncene.

7. Joacă-te cu fardurile!

În primul rând, va trebui să te hotărăşti asupra unor culori cu care apoi te vei juca după pofta inimii. Pentru un machiaj de seară, elegant, recomandat ar fi să alegi tonuri închise de verde, mov, albastru, roşu, maro, etc. Evită pastelurile şi, în general, nuantele deschise şi optează pentru neru sau gri. De asemenea, un machiaj de seară poate fi unul cu tente metalice, aurii sau argintii. În primul rând, cum spuneam mai sus, trebuie să aplici pe pleoape baza de machiaj. Masează blând, până când produsul intră în piele. Apoi, alege două sau chiar trei culori sau tonurile diferite ale aceleiaşi nuanţe. În colţul interior al ochilor se aplică nuanţa mai deschisă, iar apoi, cu cât înaintezi către colţul exterior, cu atât nuanţa trebuie să fie mai închisă. Foloseşte o pensulă cu care să întinzi fardurile şi o altă pensulă specială care să te ajute să amesteci aceste culori între ele, în aşa fel încât trecerea de la nuanţa deschisă la cea închisă să se facă treptat şi discret.

8. Ce blush folosești?

Dacă ai tenul deschis și ochii verzi sau albaștri, pentru un plus de prospețime îți recomandăm un blush roz sau în culoarea pală a piersicii. Dacă tenul tău este bronzat, măsliniu sau puțin mai închis la culoare, de preferat ar fi să folosești un fard de obraz într-un ton mai puternic. Pe tine nu te vor avantaja nuanțele pastelate. Aplică blushul pe pomeți continuând către tâmple, iar dacă nu ești foarte sigură pe mişcările tale poți folosi tehnica „râsului”. În timp ce râzi sau zâmbești larg, pomeții vor fi mai proeminenți, iar ție îți va fi mult mai ușor să aplici fardul corect. Folosește o pensulă deasă, cu peri moi și evită burețelul.

9. Nu uita tuşul pentru ochi!

Poţi folosi creion dermatograf sau diferite modele de tuş pentru ochi. Noi îţi recomandăm ambele produse deoarece unele persoane se înţeleg mai bine cu creionul, iar altele mânuiesc cu mai multă precizie pensula tuşului. Important este ca linia pe care o trasezi să fie mai subţire în colţul interior al ochilor şi din ce în ce mai groasă către colţul exterior. Nu exagera însă, dacă nu vrei să pozezi în Cleopatra! De asemenea, recomandat ar fi să foloseşti produse rezistente la apă. În acest fel, chiar dacă pleoapele vor transpira, tuşul nu se va întinde şi nici nu se va estompa. Următorul pas:  încearcă să conturezi pleoapa inferioară cu o linie extrem de subţire şi delicată pornind din colţul interior al ochilor. Recomandat ar fi însă să aplici nu tuş pentru ochi, ci farduri. Acestea trebuie să fie deschise la culoare în colțul interior al ochilor – alb, crem, bej – deoarece vor da senzația de ochi mai mari și un chip mai luminos. Apoi, treptat, aplică fardul în nuanțe din ce în ce mai închise.

10. Nu folosi mascara waterproof

Cu rimel te vei da abia la sfârșit, recomandat fiind să alegi produse de la firme cunoscute și branduri de renume. Sfatul pe care ți-l dăm este să nu folosești mascara rezistentă la apă, iar în rândurile de mai jos îți vom explica și motivul. Mascara waterproof se îndepărtează destul de dificil de pe gene. Va trebui ca în fiecare seară, atunci când te demachiezi, să insiști agresiv pentru a șterge rimelul. Iată cum riști să-ți deteriorezi și să-ți rupi genele! Acest produs rezistent la apă și umezeală este destinat doar zilelor în care vrei să mergi la piscină, la mare sau zilelor ploioase când ai mai multe drumuri de făcut pe jos. În rest, nu ai de ce să-l folosești. Indiferent unde ai merge – într-un club, la o petrecere, o aniversare, la teatru, film, într-o vizită – nu uita că vei sta la adăpost. Nu te va băga nimeni sub duș, nu te va ține nimeni în ploaie.

11. Alege un ruj roșu aprins!

Un machiaj sofisticat, de seară, este desăvârșit de un ruj în nuanțe puternice, tari, vibrante. Alege un ruj roșu aprins, deoarece această culoare nu se va demoda niciodată. Pentru a rezista cât mai mult timp pe buze, poți folosi următorul truc: înainte a aplicare, tamponează buzele cu puțin fond de ten. Lasă produsul să pătrundă în piele, iar apoi, cu ajutorul unei pensule, întinde rujul pe buze având grijă să nu depășești conturul. Un alt sfat pe care ți-l dăm este să folosești cu mare grijă creionul contur pentru buze. Deși ajută mai ales în cazul buzelor subțiri, conferindu-le volum şi împiedică rujul să se întindă, creionul contur ar putea să-ţi dea mari bătăi de cap. Motivul? În cazul în care nu ești atentă, rujul se poate estompa și chiar șterge de pe buze. Creionul însă, nu. Aspectul va fi unul foarte urât. Nu-ți recomandăm să apari așa în public.

0 9420
femeie care poarta un colier

Sezonul toamnă-iarnă 2016-2017 ne rezervă mari surprize în ceea ce privește bijuteriile și accesoriile. Se remarcă brățările, colierele și cerceii statement, stilul asimetric, modelele accesorizate cu pietre uriașe sau perle, pandantivele suprapuse și ceasurile de mână colorate și cu cadrane sofisticate. Iată 13 dintre cele mai importante tendințe!

1. Pandantive statement

În sezonul rece 2016-2017 sunt în tendinţe pandantivele statement, modelele care atrag atenţia prin dimensiuni, culoare şi strălucire şi care reprezintă accesoriul principal al ţinutei tale. Poţi purta amulete, coliere din pietre colorate, din metal, cu perle, etc. Optează pentru modele mari, care atrag privirea şi pentru stilurile modern, futurist, ghotic sau inspirate din floră şi faună.

2. Piercinguri şi accesorii punk

Mai mulţi cercei într-o ureche, pircinguri şi alte accesorii punk – iată o nouă tendinţă care prinde avânt în acest sezon. Revin, se pare, moda anilor 90 şi stilul pop-punk, unele dintre cele mai populare trenduri în materie de accesorii. În colecţia Alexander McQueen se observă stilul romantic al cerceilor ear cuff cu prindere dublă, din argint patinat, în modele cu fluturi şi steluţe. Colecția Saint Laurent prezintă ceva diferit – modele demne de haute-couture, în timp ce colecţia Dior se remarcă prin stilul ghotic al pircingurilor multiple.

3. Coliere suprapuse

Colierul este piesa esenţială, care te scoate din anonimat, îţi conferă un aer elegant şi îţi evidențiază ținuta. Însă, colierele suprapuse sunt, în acest sezon toamnă-iarnă, un must have, un trend pe care nu ar trebui să-l eviţi. Alege coliere care cad în cascadă, metalice, strălucitoare sau accesorizate cu perle, din lanţuri fine sau zale delicate. Recomandat ar fi să porţi mărimi diferite, de la cele mai lungi până la cele mai scurte, în aşa fel încât fiecare bijuterie să iasă în evidenţă.

4. Bijuterii cu pietre

În sezonul toamnă-iarnă 2016-2017 se poartă, cum spuneam, bijuteriile statement, iar acestea pot fi accesorizate cu pietre de dimensiuni mari, modele neșlefuite, brute. Pietrele sunt unul dintre cele mai importante trenduri ale anotimpului rece și vin într-o mulțime de forme și culori. Ele accesorizează coliere, cercei și brățări dar și inele. În colecția Elie Saab se observă prezența tonurilor de roșu, în timp ce în colecția Alexis Mabille apar, cu precădere, coliere în modele uriașe, albastre sau închise la culoare. Pietrele vin într-o multitudine de forme, de la cele rotunde sau aplatizate, la cele pătrate, dreptunghiulare sau cu forme ovale.

5. Cercei de dimensiuni mari

Ideea de a purta un singur cercel nu este deloc o noutate, însă acum tendințele ne obligă să schimbăm puțin registrul și să alegem modele mult mai mari și foarte colorate, care să atragă privirile. Fie alegi un model lung, din argint, accesorizat cu pietre semiprețioase, asemănător celui din colecția Vaccarello, fie optezi pentru unul rotund sau sub formă de amuletă – precum cel care apare în colecția Stella McCartney. Spune adio stilului minimalist pentru că acum mărimea contează!

6. Brăţări suprapuse

Vorbim despre două sau chiar trei brățări din același model, suprapuse, care se poartă toate la o singură mână. Nu contează mărimea lor, nici culorile care pot fi diferite, nici materialul – metalice, din lemn – și nici micile accesorii – pietre, perle, paiete etc. Pentru a alege ce ți se potrivește, te poți inspira din colecțiile Dsquared2, Chanel, Marchesa, Zimmermann, Bottega Veneta și alții.

7. Ceasuri de mână statement

Anul acesta, în tendințe se află ceasurile cu curele colorate, din piele naturală, piele de reptilă sau metalice, strălucitoare, cu cadrane sofisticate, dar și modelele fine, subțiri și delicate, ce aduc în prim plan eternul stil clasic. Recomandat este să cumperi din magazine cunoscute și de încredere precum cel de aici și să optezi pentru firme și branduri de renume. În acest sezon rece se remarcă și modelele îndrăznețe, extravagante, în culori puternice sau pastel, predominând tonurile de roșu, roz, albastru, verde, portocaliu, auriu și roz auriu. Ceasurile sunt, de asemenea, accesorizate și decorate într-un mod cât mai modern însă, atenție, anul acesta revin în forță modelele de dimensiuni mai mici. Din punctul de vedere al materialelor, predomină pielea naturală și oțelul inoxidabil atât în ceea ce privește cureaua, cât și cadranul. Dacă vrei să fii în tendințe, pe acest site găsești modele și stiluri diferite – sport, casual, elegant, romantic, modern –  de la branduri de renume și la prețuri reduse.

8. Bijuterii cu perle

Sezonul toamnă-iarnă 2016-2017 este sezonul perlelor de diferite dimensiuni care accesorizează colierele, pandantivele, brățările, broșele și cerceii. În mod normal, aceste bijuterii atât de delicate și de prețioase completau ținute elegante și sobre, fiind recomandate femeilor mature, și ai puțin celor tinere. Perlele, la modul general vorbind, nu se poartă oricum și oricând. Iată însă că în acest sezon moda sparge toate tabuurile, iar perlele pot fi purtate la o multitudine de ținute, inclusiv la cele sport și casual. Acum ai voie să porți un colier cu perle, cercei sau brățări chiar dacă ai îmbrăcat o pereche de jeanși. Bijuteriile accesorizate cu perle sunt extrem de diferite, de la cele fine și delicate până la cele mai extravagante.

9. Amulete

Revenind la coliere, anul acesta în trenduri se regăsesc modelele gen amuletă. Amuletele pot fi de dimensiuni extrem de mari, ieșite din tipare, sau mici și delicate. Ne-au plăcut cele din colecția Prada – niște chei uriașe purtate la gât, dar și modelul de brățară din colecția Roberto Cavalli. Amuletelepot fi sub formă de steluțe, chei, inimi, sub formă de semilună, fluturi, frunze, etc.

10. Cercei diferiţi

Cine nu vrea să poarte doar un singur cercel, poate opta pentru o pereche formată din cercei diferiți. Iată o altă tendință a anotimpului care te va scoate, cu siguranță, din anonimat. Spune adio simetriei, fii îndrăzneață și alege cercei de forme și lungimi diferite. Nu contează modelul ales, importante sunt creativitatea și imaginația ta.

11. Bijuterii „pe jumătate”

Bijuteriile lucrate pe jumătate se referă la modele de coliere și brățări care atârnă, ele neavând un sistem de prindere. Par a fi …neterminate. Sunt, în marea majoritate, modele metalice, moderne, uneori chiar futuriste și accesorizează o ținută destul de sobră. Te poți inspira din colecțiile Mulberry, Alexander Wang, Stella McCartney sau Creatures of the Wind.

12. Cât mai multe inele

Cât mai multe inele pe cât mai multe degete, modele cât mai diferite, forme cât mai variate! Anul acesta poți purta câte un inel pe fiecare deget! Indiferent că sunt mari sau foarte mici, colorate sau accesorizate cu pietre și perle, inelele sunt un must have al sezonului rece. Ne plac cele din colecția Fausto Puglisi – uriașe, ieșite din tipare, bijuterii statement care atrag toate privirile și care sunt punctul forte al întregului outfit. Pe de altă parte, Gucci a optat pentru modele accesorizate cu perle de dimensiuni mari.

13. Se poartă brăţările peste mânecă

În sezonul rece vom purta cămăși și bluze, pulovere și mănuși lungi, dar asta nu înseamnă că vom renunța la brățări. Dimpotrivă! În acest sezon brățările pot fi purtate peste mânecă, iar modelele trebuie să fie unele statement, pentru a ieși cât mai mult în evidență. Această tendință a anotimpului rece este una dintre cele mai inspirate cu putință. Ne place foarte mult modelul Prada – o brățară neagră peste o mănușă la fel de închisă la culoare. Vorbim despre un stil romantic și discret, dar care atrage atenția tocmai prin delicatețea cu care modelul a fost lucrat, dar și prin modul simplu în care a fost expus.

Sursa foto: Pexels

0 28898

Ești invitată la o petrecere și te gândești cu groază cum vei rezista întreaga noapte pe tocuri? Ai dreptate să te îngrijorezi. Dacă pantofii sunt noi și incomozi, este foarte posibil să te trezești cu dureri, bătături și chiar răni. Există însă câteva trucuri care ți-ar putea salva picioarele de la chin. Multe dintre ele sunt folosite chiar de modelele care defilează pe podiumurile de prezentare. Uite ce trebuie să faci!

pantofi rosii1. Cumpără pantofi din piele naturală

În primul rând, pentru a evita aceste situații neplăcute, când îți cumperi o pereche de pantofi cu toc dar nu îi poți purta pentru că îți fac răni și bătături, trebuie să știi cum să-i alegi corect. Optează numai pentru pantofi cu căptușeală din piele naturală sau piele întoarsă și evită materialele sintetice! Privește cu atenție interiorul pantofilor și verifică dacă nu cumva prezintă cusături, îmbinări sau mici defecte care ar putea să te deranjeze când mergi.

pantofi cu toc gros2. Încălțămintea, cât mai comodă

Dacă alegi pantofi cu toc din material textil, accesorizat cu strasuri, paiete sau glitter sau care prezintă diferite imprimeuri, va trebui să fii foarte atentă la cât de comozi sunt. Îți vei da seama de acest lucru imediat după ce îi vei încălța. De exemplu, pantofii stilettos sunt înguști și îți vor strânge foarte tare degetele de la picioare. Mare atenție și la tocuri! Chiar dacă sunt subțiri și înalte, acestea trebuie să fie solide, să-ți dea senzația de siguranță atunci când mergi. Noi am găsit aici câteva modele cu toc înalt dar mai gros, care conferă stabilitate mult mai mare gleznelor.

pantofi-decupati-la-varf3. Alege firme și branduri cunoscute

Cumpără din magazine renumite și de la branduri cunoscute. Pantofii vor fi mai scumpi, dar să nu uităm că fac parte din categoria produselor care, cu cât costă mai mult, cu atât sunt de calitate mai bună. Nu face compromisuri! Este vorba despre sănătatea ta. De exemplu, pe acest site vei găsi pantofi cu toc, dar și cu talpă joasă sau modele sport care îți oferă confort și calitate la prețuri accesibile.

Este adevărat că, de cele mai multe ori, cumpărăm pantofii în funcție de cum arată. Dacă ne-am îndrăgostit de ei, de obicei trecem cu vederea aspecte precum materialul din care sunt confecționați, calitatea lor și gradul de confort pe care ni-l oferă. Sunt superbi și trebuie să-i avem. Abia când ajungi acasă constați că, de fapt, ai dat banii pe o pereche de pantofi pe care nu-i poți purta. Însă, nu este totul pierdut pentru că poți apela la câteva trucuri ce te-ar putea salva.

gilette4. Folosește gel antiperspirant

Aplică pe material, în zona în care te bat pantofii, un strat subțire de gel antiperspirant. Acesta are un puternic efect de hidratare, iar în timpul mersului fricțiunea va fi blândă, fără a mai irita pielea. Dacă vrei să reziști pe tocuri întreaga noapte, aplică gelul o dată la câteva ore sau de fiecare dată când simți nevoia. Dezavantajul este că va trebui să-l ai în permanență la tine. Însă, pe termen scurt, acest truc funcționează.

plasture5. „Lipește-ți” degetele de la picioare cu plasturi

Un truc pe care îl folosesc modelele atunci când defilează pe podiumurile de prezentare: își „lipesc” degetele trei și patru de la fiecare picior cu un plasture lat. Procedează la fel și vei elimina presiunea care se exercită asupra nervilor degetelor. Mai mult, vei evita fricțiunea care apare între degete, mai ales dacă porți pantofi stilettos, înguști și cu vârful ascuțit. Este un truc ce funcționează de minune și vei fi uimită de efectele sale.

pantofi bleu6. Pune pantofii la congelator

De multe ori, se întâmplă că cumperi pantofi care în magazin îți vin perfect, iar acasă ți se par strâmți. Nu dispera pentru că îi poți lărgi. Nu trebuie decât să pui în interiorul lor două punguțe cu apă, care se închid ermetic, iar apoi să bagi pantofii pentru o noapte la congelator. Apa va îngheța și va lărgi încălțămintea. Atenție, însă! Punguțele trebuie să fie mici. În caz contrar, gheața va deforma pantofii sau îi va lărgi prea tare.

uscator de par7. Uscătorul de păr lărgește materialul

Încală-te cu șosete groase, iar apoi pune pantofii în picioare. Folosește uscătorul de păr la o temperatură medie și îndreaptă jetul de aer cald spre zona în care te bat pantofii: la spate, deasupra călcâiului sau în zona degetelor. În tot acest timp, flexează piciorul în așa fel încât materialul să devină din ce în ce mai elastic. Pielea se va mai lăsa.

crema fata8. Folosește vaselină sau cremă de față

Dacă pantofii te bat la spate pentru că materialul este prea rigid, folosește vaselină sau cremă de față. Aplică un strat consistent și freacă interiorul încălțămintei până când pielea devine moale și elastică. Apoi, încalță pantofii și plimbă-te prin casă. Repetă operațiunea de câteva ori.

pernite gel9. Folosește pernuțe din gel pentru pantofi

În magazinele de încălțăminte vei găsi pernuțe din gel care se aplică în interiorul pantofilor, pe talpă, fie în zona călcâiului, fie pe mijloc sau în zona degetelor. Dacă stai foarte mult în picioare, încălțată cu pantofi stilettos, vei simți la un moment dat, cum îți iau foc tălpile. Aceeași senzație de căldură excesivă și usturime o poți simți și în zona degetului mare, o zonă în care se exercită cea mai mare presiune. Cumpără de la magazin pernuțe cu gel și aplică-le în interiorul pantofilor. Vei observa imediat diferența.

0 10943

Vara, din cauza temperaturilor ridicate, machiajul are cel mai mult de suferit. Fardurile de obraz şi de pleoape sunt afectate de transpiraţie, de sebumul secretat în exces, de praful, noxele şi impurităţile din aer. La fel şi rimelul. Nu este de mirare că machiajul se estompează, se întinde şi se scurge după doar câteva ore de la aplicare. Iată secretele pe care ar trebui să le cunoască orice femeie pentru un machiaj perfect pe timp de vară.

machiaj nude1. Optează pentru un machiaj nude

În perioada verii, mai ales în zilele caniculare, machiajul tău ar trebui să fie unul cât mai discret şi cât mai uşor, în aşa fel încât să nu obtureze porii pielii, să nu se dizolve şi să se întindă inestetic. Optează pentru culori nude, care să confere tenului strălucire şi luminozitate. Şi nu uita: machiajul nude îţi dă posibilitatea de a ascunde imperfecţiunile tenului şi de a-ţi pune în evidenţă părţile frumoase, iar asta fără ca cineva să-şi dea seama că ai apelat la pudră, farduri, mascara şi lipstick.

machiaj nude 2Recomandat este să foloseşti un font de ten fluid şi uşor, care să nu încarce porii pielii, o pudră cât mai light, un blush în nuanţe roz pal sau piersică,  un rimel waterproof şi un ruj în culoarea naturală a buzelor. Maschează cearcănele şi nu uita că sprâncenele trebuie să fie perfect pensate şi vopsite într-o nuanţă cât mai naturală, care să se potivească cu cea a pielii tale. De exemplu, dacă ai pielea albă şi părul blond, evită să-ţi conturezi sprâncenele cu creion negru. Pentru un machiaj nude perfect realizat va trebui să foloseşti produse cosmetice în culori naturale – crem, bej, maro deschis, roz şi nuanţe mate, precum cele de aici.

femeie baza machiaj2. Alege o bază de machiaj matifiantă

Modul în care îţi îngrijeşti tenul este la fel de important  ca şi machiajul pentru care optezi. Nu este suficient să aplicăm doar mascara, farduri şi lipstick, pentru a obţine un look perfect. Înainte de toate, va trebui să ne pregătim pielea pentru produsele cosmetice pe care va trebui să le suporte peste zi. Primul pas ar fi să aplici o bază de machiaj hidratantă, dar care să nu conţină uleiuri. Este foarte important ca acest produs să aibă un efect matifiant. Dacă nu alegi corect produsul, aspectul tenului tău va fi unul gras şi strălucitor.

farduri stralucitoare3. Evită culorile strălucitoare

Culorile puternice, strălucitoare, nuanţele argintii şi aurii, glitterul şi nuanţele metalice sunt opţiuni doar dacă trebuie să participi la un eveniment de seară. În restul timpului, ar trebui să le eviţi. Dacă nu optezi pentru machiajul nude, poţi alege varianta unor culori pastel: roz, blue, lila, nuanţe de piersică etc.  Noi am găsit pe acest site produse de machiaj în culori foarte discrete, care satisfac şi cele mai pretenţioase gusturi Şi încă un sfat: cumpără doar de la firme şi branduri cunoscute, în care ai încredere!

makeup primer4. Primerul, secretul machiajului care rezistă întreaga zi

Primerul este varianta mult mai sofisticată a bazei de machiaj, având în compoziţie silicon şi ingrediente hidratante, care netezesc şi catifelează pielea, reglează secreţia de sebum şi corectează micile imperfecţiuni ale tenului. Primerul se foloseşte după ce ai folosit creme hidratante şi înainte de a aplica fardurile. Acest produs va ajuta machiajul să reziste pe chipul tău întreaga zi, fără a se scurge sau a se întinde. Cel puţin pe timp de vară, primerul nu ar trebui să-ţi lipsească din trusa de machiaj.

pudra autobronzanta5. Foloseşte o pudră bronzantă

Un ten bronzat îţi conferă aerul unei femei sănătoase, pline de viaţă şi active. Dacă încă nu ai ajuns la piscină şi nici la solar, poţi folosi cu încredere pudra bronzantă. Însă, acest produs trebuie aplicat respectând anumite reguli. Astfel, pentru a obţine un machiaj cât mai natural, aplică fardul în zonele cele mai expuse razelor de soare: frunte, pomeţi, nas şi bărbie. Nu acoperi cu pudră bronzantă toată suprafaţa pielii pentru că vei obţine un machiaj nefiresc, extrem de exagerat, foarte „greu” şi care te va scoate în evidenţă într-un mod negativ.

primer pleoape6. Foloseşte un primer pentru pleoape

Fardul de pleoape se va fixa mult mai bine, se va aplica mult mai uşor şi se va menţine intact pe parcursul întregii zile, indiferent de cât de cald este afară, doar dacă vei folosi un primer pentru pleoape. Acest produs nu ar trebui să-ţi lipsească din trusa de machiaj, iar pe timp de vară eset absolut obligatoriu. În caz contrar, din cauza transpiraţiei, fardurile se vor întinde şi vor da senzaţia că ţi se scurg de pe faţă.

rujuri7. Alege un ruj de culoarea buzelor

Fie alegi un ruj în culoarea naturală a buzelor, fie un gloss care le va conferi volum şi strălucire. Indiferent de varianta pentru care optezi, produsele trebuie să prezinte factor de protecţie împotriva razelor ultraviolete. Dacă nu, orientează-te către un balsam de buze care să ţi le protejeze şi hidratateze foarte bine. Rujul în culori nude, glossul şi balsamul se potrivesc unui machiaj de zi, discret. Însă, dacă îţi doreşti un machiaj de seară, dar care să nu iasă foarte mult în evidenţă, alege un ruj roşu – o nuanţă puternică – farduri de pleoape şi obraz în culori pastel sau chiar nude. Vei fi o adevărată apariţie!

mascara8. Foloseşte machiaj waterproof

Nu în ultimul rând, vara este recomandat să foloseşti produse de machiaj rezistente la apă. Acest lucru ar trebui să fie o regulă, fie că mergi la piscină, fie că mergi la serviciu sau la o întâlnire cu prietenii. Din cauza căldurii excesive, pielea transpiră, iar umezeala face ca machiajul să se dezintegreze şi să se scurgă pe faţă. Dacă nu vrei să arăţi precum un clovn, ar trebui să cumperi farduri şi mascara waterproof.

0 7690
geanta de umar de culoare rosie din piele naturala

Crezi că ți-ai pus la punct garderoba pentru acest sezon estival? Probabil ai cumpărat tot ce este la modă în această vară, de la sandale și pantofi până la rochii, fuste și bluze. Gândește-te bine! Nu ai uitat nimic? Află că, pentru a fi în tendințe, orice ținută trebuie completată cu acesorii! Iar geanta este primul lucru la care ar trebui să te gândești. Iată care sunt modelele vedetă ale anului, sosite direct de pe podiumurile de prezentare!

1. Forme inedite 

Cele mai îndrăzneţe dintre noi se vor orienta în acest sezon către modelele inedite, ieşite din tipare, care atrag atenţia prin unicitate. Vorbim despre genţi a căror formă o împrumută pe cea a animalelor de companie, a feţelor umane, a anumitor obiecte sau chiar produse alimentare. Imaginează-ţi o geantă sub formă de căţeluş sau pisicuţă, sub forma unei felii delicioase de tort sau care imită întocmai o pungă de detergent sau un aragaz. Este adevărat, astfel de modele nu sunt pentru toată lumea şi, evident, nu sunt pentru orice ocazie. Însă, dacă într-o zi ai chef să te distrezi şi eşti într-o dispoziţie de zile mari poţi încerca un astfel de trend funny.

2. Culori puternice

La modă în această vară sunt şi culorile puternice, care atrag privirea şi te scot din anonimat: roşu, galben solar, galben muştar, albastru marin, turcoaz, etc. Noi am găsit aici modele clasice, viu colorate și care respectă întocmai și alte tendinţe ale anului: modele oversized sau de dimensiuni foarte mici, accesorizate cu curele metalice sub formă de lanţuri, fabricate din piele de reptilă, cu franjuri etc. Revenind la culori, se remarcă în acest an apariţia nuanţelor metalice. Pentru o apariţie în tendinţe, şic, ar trebui să ai în garderobă o geantă argintie sau aurie.

3. Piele naturală şi piele întoarsă

La fel ca pantofii şi sandalele, genţile din piele naturală și piele întoarsă vor rămâne în topurile tendinţelor fiecărui sezon. Să nu uităm că aceste materiale nu se vor demoda niciodată. Însă, atenţie! De foarte multe ori, un preţ mic te poate păcăli și riști să cumperi genți din material sintetic, imitații ieftine și de proastă calitate. Sfatul nostru? Alege magazine, firme și branduri cunoscute! Dacă te decizi să cumperi online, pe acest site vei găsi genți din piele naturală, de la firme renumite, în care poși avea deplină încredere.

4. Modele transparente

Materialele transparente care imită plasticul au putut fi observate în colecţiile de încălţăminte ale verii. Iată că trendul nu se opreşte aici şi apare inclusiv în ceea ce priveşte accesoriile: genţile la modă în acest an trebuie să aibă măcar puţin material transparent. Dacă optezi pentru astfel de modele, trebuie să fii foarte atentă la obiectele pe care le porţi în geantă pentru că toată lumea va fi curioasă. Poţi să ţii portofelul, o pereche de ochelari de soare, telefonul, un portfard. Dar evistă să expui vederii bileţele şi hârtiuţe, bonuri de la supermarket, şerveţele mototolite şi alte nimicuri ce pot fi luate drept gunoaie.

5. Genţi albe

Anul acesta se poartă alb! Iar genţile albe ar trebui să-şi facă loc în garderoba ta. Nu contează ce fel de model alegi! Poţi opta pentru genţi accesorizate cu franjuri, genţi din piele întoarsă, pătrate, mici sau de dimensiuni mari. Important este să respecţi culoarea vedetă a sezonului cald. Pe podiumurile internaționale de prezentare am observat modele Marc Jacobs din piele de reptilă, sofisticate şi elegante, genţi Marni în două tonuri de alb, modele Altuzarra oversized dar şi modele din colecţia Balenciaga, accesorizate cu franjuri.

6. Borsete

Ştim că nu sunt deloc practice şi nici utile, dar sunt în tendinţele verii şi, hai să recunoaştem, sunt funny! La fel ca şi poşetele minuscule gen plic, borsetele pot fi purtate doar în anumite ocazii. Iar asta pentru că îţi permit să iei cu tine foarte puţine lucruri: bani, chei, telefonul, un ruj şi uite cum ai rămas fără spaţiu. Însă, ce ne place foarte mult este faptul că borsetele, care completează de obicei o ţinută casual sau sport, pot fi acum asortate unei ţinute glamour, sofisticate şi elegante.

7. Materiale tweed

Tweed-ul a fost, nu cu mult timp în urmă, o adevărată carte de vizită a casei de modă Channel, care a creat din acest material unele dintre cele mai apreciate costume, jachete, taioare, fuste, sacouri şi pantaloni. Iată însă că şi alţi designeri au adoptat moda tweed, care a invadat podiumurile de prezentare şi care se regăseşte înclusiv în colecţiile de genţi ale sezonului. Designerul Diane von Furstenberg a optat pentru tweed în culori pastelate, iar Emilio Pucci a pus accentul pe franjurile din material tweed. Iar astea sunt doar câteva exemple.

8. Asortează geanta cu îmbrăcămintea

Când vorbim despre a asorta geanta cu îmbrăcămintea ne referim la materiale identice (culoare, textură, imprimeuri). Pentru a-ţi da seama exact despre ce este vorba, priveşte cu atenţie fotografia de mai sus. După cum observi, rochia se asortează perfect cu geanta! Dacă ţi se pare că ţinuta este monotonă şi pictisitoare, află că te înşeli! Tocmai acest detaliu va atrage atenţia și te va scoate din anonimat.

9. Genţi cu imprimeuri grafice

Anul acesta se poartă genţile cu modele grafice, în culori puternice, vii, strălucitoare. Poţi opta însă şi pentru genţi în nuanţe pastel, precum cele din colecţia Louis Vuitton sau în culori de pământ, precum modelele colecţiei Gucci. Indiferent de brand, aceste creații respectă întocmai şi alte tendinţe ale sezonului: prezintă curele metalice sub formă de lanţuri, au dimensiuni foarte mari sau foarte mici, forme pătrate sau dreptunghiulare şi sunt confecţionate din materiale sofisticate precum pielea de reptilă.

10. Modele suprapuse sau „2 în 1”

Anul trecut s-au purtat genţile care aveau ataşat un compartiment individual ce putea fi uşor asemuit unui portofel. Anul acesta designerii s-au întrecut pe sine şi au adus în lumina reflectoarelor modelele suprapuse sau de tipul celor „2 în 1”. Este vorba despre genţi care au ataşat de toartă sau curea o altă geantă de obicei mai mică. Dacă ţi se pare ciudat să porţi două genţi, află că acest trend se află în topul tendinţelor acestei veri. Am observat şi modele „gemene” practic două modele identice ca mărime, dar de culori sau texturi diferite.

Sursa foto: Pixabay

0 9357

Amenajarea camerei de lucru ar trebui să fie o prioritate mai ales pentru cei care muncesc foarte mult de acasă. Însă, în camera de lucru te poți retrage și pentru a savura cafeaua de dimineață citind ziarele sau o carte, seara, înainte de culcare. Tot aici copilul tău își poate face temele și poate studia. Amenajarea şi organizarea trebuie făcute în așa fel încât să-ți ”acopere” toate nevoile, să te inspire, să te încarce cu energie, să-ți dea putere de muncă și să te ajute să dai randament. Uite ce trebuie să faci!

femeie birou acasa1. Biroul, poziţionat lângă fereastră

Recomandat este ca biroul să fie aşezat în cea mai luminoasă zonă a încăperii, cât mai aproape de geam. Iar asta pentru că, în timp ce lucrezi, vei avea nevoie de lumină naturală. Lumina artificială îţi oboseşte foarte repede ochii. Dacă lucrezi la calculator, monitorul trebuie aşezat în aşa fel încât să nu reflecte lumina sau razele soarelui. Nu vei mai vedea nimic! Potrivit regulilor feng shui, atunci când lucrezi la birou, nu trebuie să stai cu spatele la ușă. Dimpotrivă. Ușa trebuie să fie în fața ta sau pe diagonală.

birou cu sertare2. Cât mai multe sertare!

Dacă te decizi să cumperi un birou nou, alege dimensiunile acestuia în funcţie de nevoile tale reale. Vei avea nevoie de un model mai mare dacă lucrezi la un computer. În schimb, dacă ai un laptop, atunci biroul ar trebui să fie mai mic. Însă, ambele modele tebuie să fie prevăzute cu cât mai multe sertare sau rafturi. Nici nu ştii cât de utile sunt! Te vor ajuta să te organizezi, iar biroul tău nu va fi unul încărcat. Dosarele, ustensilele pentru scris, capsatorul, agenda, hârtiile de care ai nevoie sau mapele în care ții diverse documente vor putea fi aranjate în așa fel încât să știi exact unde sunt și să nu mai pierzi timp căutându-le pe masa de lucru. Biroul tău trebuie să fie cât mai curat, cât mai liber și cât mai ordonat.

femeie scaun birou3. Alege un scaun comod

Scaunul pentru birou trebuie să fie de foarte bună calitate şi extrem de comod, mai ales dacă în camera de lucru îți petreci foarte mult timp. Alege un model de culoare închisă, din piele naturală sau sintetică și care să permită ajustarea în înălţime. Verifică spătarul – el trebuie să sprijine perfect coloana vertebrală, umerii şi zona gâtului. Şezutul nu trebuie să fie nici foarte moale, dar nici dintr-un material extrem de rigid. Nu în ultimul rând, scaunul trebuie ales în funcţie de dimensiunile biroului.

rafturi4. Optează pentru rafturi suspendate

Camera de lucru este camera în care vei păstra toate cărţile de care ai nevoie: cărţi în limba română, cărţi în limba engleză, cărţi de specialitate, beletristică, enciclopedii, cărţi de istorie, de artă etc. Evident, pentru această colecţie impresionantă va trebui să cumperi şi să montezi rafturi suspendate, poliţe sau să achiziţionezi o mini-bibliotecă. Recomandat este, pentru a câștiga cât mai mult spațiu în cameră, să optezi pentru rafturi suspendate, valorificând în acest fel inclusiv colțurile încăperii , care sunt, de obicei zone ”moarte”.

carti in biblioteca5. Cum aranjezi cărţile în bibliotecă

Cărţile se aranjează fie în funcţie de culoarea coperţilor, fie în funcţie de editură, genul literar, în funcție de mărime sau chiar în ordine alfabetică. Evident, dacă un roman are mai multe volume, acestea trebuie aşezate unele lângă altele. Recomandat este ca pe fiecare raft să existe două rânduri de cărţi. Aşază-le în spate pe cele pe care deja le-ai citit şi pune-le pe cele pe care ai de gând să le lecturezi, la îndemână, pe rândul din faţă. Tot în spate ar trebui „ascunse” cărţile cu coperţi vechi, murdare sau rupte, cărţi desperecheate pe care nu te înduri să le arunci sau care necesită recondiţionare. De asemenea, tot pe rândul din spate, ar trebui așezate cărțile înalte, iar în față cele de mici dimensiuni.

femeie care cumpara carti6. Reînnoiește-ți colecția de cărți!

Un lucru foarte important pe care nu ar trebui să-l ignori: într-o bibliotecă nu ar trebui să ai cărți vechi, cu paginile îngălbenite, murdare sau cu coperțile rupte. Vor da senzația unei camere neîngrijite, iar aspectul va fi unul dezordonat. Nu de alta, dar strici tot feng shui-ul camerei de lucru. În cazul în care vrei să-ţi completezi colecţia sau să o reînnoiești, cei de la elefant.ro îţi pun la dispoziţie mii de volume din care să alegi. Dacă împarți camera de lucru cu copilul tău, cărțile celui mic ar trebui așezate separat, pe rafurile de jos, pentru ca el să poată ajunge ușor la ele.

fotoliu si lampadar7. Un fotoliu comod şi un lampadar cu abajur

Seara, înainte de culcare, poate vrei să citeşti câteva capitole dintr-o carte dragă. Sau, dimineața, poate îți place să citești un ziar ori o revistă. Imaginează-ţi în camera de lucru un fotoliu moale şi pufos pe care să te relaxezi, o măsuţă mică pe care ai aşezat o cană cu ceai delicios şi lumina caldă a unui lampadar amplasat într-un colţ. Camera de lucru trebuie să fie primitoare, să te facă să te simţi bine, să-ţi stimuleze imaginaţia şi să te încarce cu energie şi putere de muncă.

femeie care zugraveste8. Zugrăveşte în culori neutre

Culorile pe care le alegi pentru a zugrăvi pereţii trebuie să fie calde, să emane linişte şi relaxare. Poţi alege un galben pal care s-ar putea asorta de minune cu un parchet masiv şi închis la culoare. Poţi opta, de asemenea, pentru culori neutre. Important este să eviţi nuanţele vii şi strălucitoare, explozive care îţi atrag atenţia şi te deconectează de la activitatea pe care o desfășori în camera de lucru.

lampa de birou9. Camera trebuie să fie cât mai luminoasă

În camera de lucru trebuie să existe cât mai multă lumină naturală. Însă, și lumina artificială este foarte importantă, mai ales dacă lucrezi seara. Pe birou ar trebui să ai o veioză cu abajur. Dacă nu lucrezi la calculator şi îţi place să scrii de mână, atunci află că lumina veiozei trebuie să vină din faţă şi din stânga, dacă scrii cu mâna dreaptă. În ceea ce privește celelalte corpuri de iluminat, poți alege între aplice, lustre, pendule sau plafoniere. Important este ca acestea să fie prevăzute cu multe becuri, iar lumina lor să fie una caldă și relaxantă.

covor10. Covoare moi și pufoase

Dacă parchetul este unul închis la culoare, ar trebui să alegi un covor care să contrasteze plăcut cu nuanța podelei: bej, crem, galben sau verde pal, culori neutre. Alege un model cu o textură rezistentă! De asemenea, nuanța pentru care optezi ar trebui să se potrivească cu nuanța obiectelor de mobilier – nu trebuie să fie aceeași, dar este recomandat să nu dezechilibrezi vizual camera cumpărând un covor care nu se regăsește în încăperea respectivă. Dacă stilul în care ai decorat camera de lucru este unul clasic, alege un covor clasic.