fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "femei gravide"

femei gravide

Dacă plănuiești să devii mămică sau ești deja însărcinată, e posibil să te confrunți cu mai multe probleme de sănătate cauzate de hormonii de sarcină sau de kilogramele acumulate. Unele afecțiuni sunt minore, altele pot fi mai grave și necesită tratament de specialitate. 

Diabetul gestațional

Diabetul gestational este o afecțiunea care apare doar în timpul sarcinii și în care organismul mamei nu produce o cantitate adecvată de insulină. Prin urmare, nivelul de glucoză din sânge este crescut. 

Există unii factori care cresc riscul de a dezvolta diabet în sarcină: vârsta peste 40 ani, obezitatea, toleranța alterată la glucoză diagnosticată anterior sarcinii, diabet gestațional la o sarcină anterioară, boli care se pot asocia cu diabetul, cum ar fi: sindromul ovarelor micropolichistice, sindrom metabolic, boli cardio-vasculare sau patologii care necesită tratament cu glucocorticoizi, sarcină multiplă, rude de gradul I cu diabet. 

Diabetul gestațional, de multe ori, nu dă simptome care să atragă atenția. Diabetul, în general, poate determina simptome precum: sete excesivă, urinări frecvente, senzație de foame, oboseală. Trebuie știut faptul că poți suferi de diabet gestațional fără să știi căci simptomele sunt ușor confundate cu simptomele firești ale sarcinii. Prin urmare, pentru a ști dacă suferi sau nu de diabet gestațional, va trebui să faci toate analizele prescrise de medic printre care toleranța orală la glucoză. 

Această afecțiune nu se tratează, dar se ține sub control prin controlul glicemiei. Va trebui să-ți măsori zilnici glicemia, să urmezi o dietă prescrisă de medic și să încerci să-ți ții greutatea sub control. În situații grave se poate ajunge la administrare de insulină. 

Steatoza hepatică

Femeile însărcinate pot suferi de steatoză hepatică. Este o boală gravă care, din fericire afectează puține femei. La fel ca în cazul hipertensiunii arteriale sau a diabetului asociat cu sarcina, această boală dispare de obicei după naștere. Însă poate duce la complicații foarte grave, dacă nu îi recunoști din timp simptomele.

Ficatul gras în sarcină este o problemă gravă de sănătate, ce poate pune în pericol viața mamei și a fătului. Ficatul gras în sarcină face parte din categoria de boli care apar sau se pot agrava în timpul sarcinii.

Principalele complicatii severe ale acestei afectiuni sunt: insuficiența hepatică, hemoragia internă, insuficiența renală ori infecție severă. Ficatul gras este adesea confundat cu preeclampsia, o altă afecțiune periculoasă pentru mama și pentru făt.

Principalele simptome care ar trebui să te trimită la medic sunt: oboseală excesivă, lipsa poftei de mâncare, pierdere în greutate, stare de confuzie, lipsă de concentrare, apariția unor pete închise la culoare pe piele, durere în partea dreaptă a abdomenului.

Dureri de spate

Orice femeie însărcinată va experimenta, la un moment dat, dureri de spate. În timp ce unele mămici resimt dureri ușoare, altele se confruntă cu dureri acute. Majoritatea durerilor de spate sunt legate de schimbările fizice care se produc în timpul sarcinii, inclusiv modificari ale unor hormoni, modificări ale centrului de greutate și ale posturii. Din păcate, de obicei se agravează pe măsura ce sarcina progresează. 

Durerea de spate este unul dintre cele mai frecvente simptome ale sarcinii și poate apărea devreme în sarcină. Mai mult, poate persista sau chiar se poate înrăutăți pe măsură ce sarcina evoluează.

Cel mai des întâlnit motiv al durerilor de spate îl reprezintă creșterea uterului, schimbarea centrului de greutate al corpului și presiunea exercitată asupra coloanei vertebrale. Există însă câteva lucruri pe care le poți face pentru a preveni astfel de situații neplăcute: odihnește-te câ de mult poți, evită mersul mult pe jos, efortul fizic, fă sport (există anumite exerciții speciale pentru gravide) și nu ridica greutăți.

0 2604

Se știe că o femeie însărcinată este foarte emotivă și poate plânge din orice. Sunt lacrimi de fericre. Sunt lacrimi de tristețe. Sunt și acele momente în care-și spune „Plâng, dar nu știu de ce, nu am nici un motiv s-o fac.” Poate că plânge din motivele de mai jos!

Este marți.

Tocmai ce a văzut reclama aia cu bebeluși, cățeluși sau pisicuțe.

Soțul sau iubitul ei a uitat să cumpere hârtie igienică.

Soțul i-a adus un buchet de flori.

Este tratată ca o prințesă și primește tot ce-și dorește.

Dar dacă bebelușul este, totuși, greșeala vieții ei?

Aude, pentru prima oară, cum bate inima bebelușului.

Îi este greață și vomită dimineața pentru prima oară.

Vomită pentru prima oară la serviciu.

Mama i-a făcut cadou o păturică veche, pe care a păstrat-o de ani de zile pentru acest moment.

Mama i-a spus că nu ar trebui să se îngrașe decât din al doilea trimestru de sarcină. Iar ea a luat deja câteva kilograme în plus.

Nu o mai încap pantalonii.

Ce se întâmplă cu sânii mei??

Nu există nici un remediu pentru vergeturi.

Soțul sau iubitul îi oferă prima felicitare de Ziua Mamei.

A avut o zi proastă.

A avut o zi bună.

Cineva îiprivește burtica și exclamează: „Wow! Mai e puțin și vine ziua cea mare!”. Ea este abia în al doilea trimestru de sarcină.

Gătește ceva la aragaz și își dă seama că burtica o împiedică să se apropie prea mult de oală, să mestece în ea.

Aude la radio o melodie care-i place și se gândește emoționată că viitorul omenirii îl reprezintă copiii.

Bebelușul s-a mișcat pentru prima oară.

femeie gravida care plange cefacemimi.ro

Bebelușul a lovit-o pentru prima oară.

După ce, în sfârșit, a ales numele copilului, o prietenă însărcinată care trebuie să nască înaintea ei a ales același nume.

I s-au umflat picioarele și nu mai poate încălța aproape nici o pereche de pantofi.

Vedefilmul Dirty Dancing. Nimeni nu o poate egala pe Baby!!

Nu știe ce scăunel de mașină să aleagă, este clar că nu va fi o mamă bună!

Dacă bebelușul este prea mare și nu va putea naște natural? Dacă în timpul nașterii se va răni? Dacă va rămâne blocat acolo?

Ce-ar fi ca bebelușul să se nască de Crăciun? Un miracol!

Ce-ar fi dacă, după ce cumpără hăinuțe pentru fetițe și decorează camera bebelușului în roz, să aibă, de fapt, un băiețel?

Nu se mai poate apleca pentru a se încălța.

Scapă telefonul mobil din mână, în mașină, și nu se mai poate apleca pentru a-l ridica.

Pe fața i-au apărut niște pete. Vorbim despre așa numita mască de gravidă.

Nu poate să doarmă.

Nu poate să respire.

Îi este poftă de o gogoașă și vrea s-o mănânce chiar acum!

Îi este foarte frică de durerile facerii.

Miracolul vieții? Dezgustător!!

Miracolul vieții? Un miracol!!!

Va avea un bebeluș!!

În timpul sarcinii, femeile sunt mai expuse riscului de apariție a complicațiilor dentare din cauza modificării profilului hormonal, precum și a scăderii capacității de apărare a sistemului imunitar. În plus, majoritatea femeilor acordă atenție exclusiv copilului și neglijează propria sănătate orală. Dr. Christian Marmandiu, medic dentist și coordonator al Clinicii Swiss Ecodent din București ne spune cum ar trebui îngrijită dantura correct pe timpul sarcinii. Mimi a aflat toate noutățile! Ascult-o pe Mimi!

 

Este foarte important ca femeia gravidă să înțeleagă importanța îngrijirii dinților atât pentru ea înseși, cât și pentru a-i asigura bebelușului o dezvoltare sănătoasă. „De ce este necesar ca femeile însărcinate să fie foarte atente la igiena lor dentară? De exemplu, complicațiile dentare din timpul sarcinii pot influența greutatea copilului la naștere, iar femeile cu afecțiuni ale gingiilor prezintă risc de naștere prematură.”, informează dr. Christian Marmandiu, medic dentist și coordonator al Clinicii Swiss Ecodent din București.

Problemele dentare care pot apărea în timpul sarcinii sunt sângerările, durerile gingivale sau umflarea gingiilor. Acestea dispar odată cu nașterea, însă pot genera complicații. Pentru a le evita, medicii stomatologi recomandă  îngrijirea dinților și a gingiilor prin periaj dentar regulat și folosirea aței dentare, alături de o alimentație echilibrată și de un control stomatologic periodic.

Cum se îngrijește corect dantura?

Pentru a menține o stare bună de sănătate a gingiei și a dinților în cursul sarcinii, specialistul ne oferă câteva sfaturi care obligatoriu trebuie urmate:

• Spălatul pe dinți regulat, cel puțin de 2 ori pe zi (dimineața și seara, după alimentație).

• Utilizarea unei periuțe de dinți normale sau electrice de consistență medie, care se schimbă la interval de 3 luni.

• Alocarea unui timp suficient periajului dentar (minim 5 minute manual, minim 2 minute electric) și insistarea pe toate suprafețele dentare.

• Curățarea zilnică a spațiilor dintre dinți cu ajutorul aței dentare sau al periuței interdentare, în special ales seara, pentru a îndepărta placa dentară și din zonele greu accesibile.

• Utilizarea pastelor de dinți și a apelor de gură cu fluor, în funcție de indicațiile medicului stomatolog, și folosirea dușurilor bucale pentru o igienizare mai riguroasă.

• Având în vedere că o femeie însărcinată are tendința să consume dulciuri, este indicată mestecarea de gumă, pentru reechilibrarea pH-ului.

• Prezentarea la un control stomatologic atât la începutul sarcinii, cât și pe parcursul ei.

Stiai ca sansele de concepere naturala a unui copil scad cu 10-40% in cazul femeilor fumatoare? Stiai ca una din 5 femei care fumeaza zilnic mai putin de un pachet de tigari naste inainte de termen? Stiai ca femeile care fumeaza intre 5 si 9 tigari pe zi pot astepta sa ramana insarcinate si cu 12 luni mai mult decat cele nefumoatoare? Probabil ca nu. Hai sa lasam de fumat! Pentru sanatatea noastra si a celor din jurul nostru! Ascult-o pe Mimi!

 

Ca femeie si ca viitoare mama, stii, cu adevarat, ce risc iti asumi daca fumezi? Exista, intr-adevar, o legatura intre fumat si dificultatea de a ramane insarcinata? Stiinta ne spune DA!

În România, fumatul reprezintă unul dintre cele mai acceptate comportamente cu risc pentru sănătate. Conform ultimului studiu publicat de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, peste 55% dintre femeile fumătoare au între 15 şi 34 de ani, adică sunt la vârsta fertilă. Mai mult, aproape 6,5 milioane de persoane sunt expuse la fumul de ţigară la domiciliu, dintre care peste 3 milioane de nefumători. Pe de altă parte, dificultăţile de a rămâne însărcinată sunt atât de frecvente şi de importante încât Ministerul Sănătăţii derulează un program de susţinere a fertilizării în vitro.

Fumezi? Vei astepta mai mult ca sa ramai insarcinata!

Pentru o femeie fumătoare, dorinţa de a rămâne însărcinată poate însemna mai multă aşteptare. Un studiu realizat în Danemarca, şi care a implicat un număr de 11.000 de femei, a demonstrat că femeile care fumează între 5 şi 9 ţigări pe zi aveau  de 1,8 ori mai multe şanse să aştepte conceperea unui copil o perioadă mai mare de 12 luni decât nefumătoarele.

Fumezi? Risti sa ajungi mai repede la menopauza!

„Organismul femeilor este mai efectat decât cel al bărbaţilor de expunerea la nicotină, iar capacitatea femeilor de a procrea este în topul funcţiilor afectate negativ. Scăderea nivelului de estrogeni cauzată de fumat este responsabilă de instalarea precoce a menopauzei la femeile fumătoare. Fumătoarele care ajung la 20 de ţigări pe zi, cu cel puţin 15-20 de ani de istoric al fumatului, pot experimenta deopotrivă amenoree secundară şi instalarea precoce a menopauzei. Mai mult, femeile care fumează vor rămane însărcinate mai greu. Motivul este acela că pe lângă afectarea vasculară, care scade şansele de implantare a oului în uter, fumatul scade şi nivelul hormonului sexual necesar producerii ovulaţiei. Astfel, la fumătoare, şansele de concepere naturală a unui copil scad cu 10-40%.”, a declarat Dr. Magdalena Ciobanu, Coordonator Program Naţional Stop Fumat.

Fumezi? Bebelusul tau ar putea muri in primele zile de la nastere!

Obiceiul mamei de a fuma afectează copilul atât în timpul vieţii intrauterine cât şi după naştere. Mortalitatea perinatală (decesul copiilor în prima săptămână de viaţă) are cu o treime mai multe şanse să apară la copiii născuţi din mame fumătoare. De fapt, 1 din 4 decese cauzate de sindromul morţii subite la copil este atribuit fumatului în timpul sarcinii.

”Vecina, prietena, sora, etc au fumat de au rupt şi totuşi copilul e normal!” sau ”Ştiu eu o femeie cu un copil bolnav şi care nu a fumat niciodată!”, îşi spun multe femei fumătoare, însărcinate, sau care îşi doresc să rămână însărcinate. E adevărat, două treimi dintre copiii fumătoarelor nu mor în primele săptămâni de viaţă, dar cum ai siguranţa că nu faci parte din cealaltă treime? Ai putea trăi cu gândul că propriul tău copil a suferit din cauza că tu, mama lui, nu ai vrut să te laşi de fumat? Renunţarea la fumat, înainte de a rămâne insărcinată, este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru sănătatea ta şi a viitorului tău copil!

Vrei sa te lasi de fumat? Uite unde poti cere ajutor de specialitate!

Vestea bună este că nu mai eşti singură. Programul Naţional Stop Fumat (www.stopfumat.eu), un program al Ministerului Sănătăţii, a luat fiinţă în urmă cu 5 ani şi este coordonat de Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”. Programul, susţinut cu ajutorul unei echipe de peste 60 de medici şi psihologi prezenţi la nivel local în peste 20 de oraşe din România, îşi propune să ofere persoanelor care fumează platforma unui tratament complet (consiliere psihologică şi tratament medicamentos) conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi care se aplică în toate ţările civilizate ale lumii.

 

Suna la telefonul 0800878673!  Pana nu e prea tarziu!

Programul Naţional Stop Fumat include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Toate cadrele medicale incluse în program cred în eficienţa programului şi se implică cu tot sufletul în efortul tratării pacienţilor dependenţi de fumat. Pentru a intra în program, pacienţii trebuie să sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920, să acceseze pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu) pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist sau să intre pe contul de Facebook (http://www.facebook.com/stopfumat.eu).