Uite ce efecte are cafeaua asupra organismului tău! Află care sunt beneficiile...

Uite ce efecte are cafeaua asupra organismului tău! Află care sunt beneficiile dar și pericolele!

Primul lucru pe care îl facem dimineața este să ne luăm doza binemeritată de cafea. Este delicioasă, a devenit un obicei la care nu putem renunța și, dacă nu este consumată în exces, aduce o mulțime de beneficii sănătății. Uite cum îți afectează organismul cafeaua consumată regulat.

Dispare somnul și starea de oboseală

Cafeina combate somnolența și îți menține creierul într-o stare de alertă prin blocarea temporară a adenozinei, un neurotransmițător care ne „comandă” să ne liniștim și să adormim. Dacă nu dormi suficiente ore pe noapte, 8 ore este recomandat pentru adulți, dimineața, acest receptor va induce creierului tău informația conform căreia ar trebui să mai dormi. Dar atenție! Dacă bei cafea regulat și în cantități mai mari, organismul se va imuniza la un moment dat, iar creierul va secreta o cantitate în plus de adenozină. Deci, va trebui să bei și mai multă cafea, iar acest lucru poate fi periculos.

cafea 3

Ești într-o continuă stare de alertă

Unele persoane, după ce beau o ceașcă de cafea, sunt foarte active, nu mai simt oboseala, gândesc limpede și rapid, judecă lucrurile mai clar, au o putere de concentrare mult mai mare și o atenție sporită.

Ești foarte energică

Cafeina îți îmbunătățește performanțele fizice, iar organismul devine mult mai rezistent când depui efort. Cafeaua ne ajută să ardem mai rapid grăsimile și beneficiem, pe termen scurt, de un surplus de energie.

Îți trece durerea de cap

Durerea de cap poate fi cauzată de dilatarea vaselor de sânge. Când bei cafea, acestea se contractă, iar durerea dispare sau se diminuează considerabil.

cafea 2

Previne apariția bolii Parkinson

În urma unui studiu la care au participat 300.000 de americani care consumau cel puțin 600 mg de cafeină pe zi, specialiștii au constatat că aceste persoane aveau un risc mai scăzut cu 30% al apariției bolii Parkinson, față de alte persoane care consumau mai puțină cofeină – 20 mg pe zi.

Previne apariția Alzheimer-ului

Cofeina nu numai că protejează memoria, dar scade substanțial cantitatea de beta-amiloid, o proteină care favorizează apariția Alzheimer-ului. Acest studiu a fost efectuat pe șoareci, însă o altă cercetare, la care au participat 3.500 de voluntari, a arătat că un consum de cel puțin 400 mg de cofeină reduce riscul apariției leziunilor cerebrale caracteristice demenței, cu 55 de procente.

Nu este indicată în sarcină

Femeile care vor să rămână însărcinate sau sunt însărcinate ar trebui să consume  nu mai mult de 200 mg de cofeină, sau chiar deloc, sunt de părere medicii. Cofeina consumată în cantități mari dăunează sarcinii dar și fertilității.

cafea 1

Declanșează insomnii

Mulți dintre noi nu ne dăm seama cât de mult ne poate afecta cafeaua somnul și odihna. Cei care metabolizează cofeina mai lent, ar putea suferi de insomnie. Sau nu vor beneficia de un somn profund și odihnitor. Aceste persoane ar trebui să consume cafea doar dimineața.

Nu îți afectează greutatea corporală

Foarte multe branduri care comercializează produse pentru slăbit adaugă în acestea, printre alte ingrediente, și cofeină. Specialiștii sunt de părere că nu contează – cofeina nu teva ajuta să slăbești mai mult sau mai repede. Este controversată această practică. Pe de-o parte se spune că pilulele de slăbit care conțin cofeină îți vor da energie în plus, iar tu vei fi mai rezistentă atunci când depui efort fizic la sală sau când alergi. Pe de altă parte, unii medici contrazic această teorie.

Nu îți afectează tensiunea arterială

Pe termen scurt, pe moment, după ce ai băut o cană cu cafea, îți va crește tensiunea. Însă, pe termen îndelungat, cafeaua nu îți afectează sănătatea din acest punctde vedere și nu vei suferi de hipertensiune.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns