Cum învățăm copilul să citească de mic

Cum învățăm copilul să citească este, probabil, una dintre întrebările care îi macină pe mulți părinți, mai ales pe cei care au deja copii la școală. O să-ți povestesc, din experiență proprie, cum am procedat eu, deși Patrick are doar 5 ani. Însă, trebuie să spun că nu este o rețetă care să funcționeze pentru toți cei mici. Dar, te poate inspira. Alegerea metodei potrivite este la tine. 

Scrisul și cititul vin împreună

Da, vin împreună, se țin de mânuță și nu se despart niciodată. La început a fost…litera. Mai exact, litera M, de la mama, pe care a scris-o peste tot. Mai puțin pe pereți, slavă domnului! Apoi, a urmat T, evident, te-ai prins de la ce cuvânt magic vine. Apoi, a început să curgă tot alfabetul. Rând pe rând, Patrick, avea cam patru ani pe atunci, învăța literele în joacă și din curiozitate.

Motiv pentru care, pentru a-l încuraja și a-i hrăni interesul, i-am cumpărat o tablă pe care putea scrie cu carioca dar și cu creta. Nu mai spun că tăblița a venit la pachet și cu litere magnetice. Da, mi-am asumat că le va împrăștia prin toata casa, așa că nu mă mai enervez când le găsesc și acum aruncate, pierdute, rătăcite…nici nu vreau să mai zic unde. Important este doar că și-au făcut pe deplin treaba.

Am cumpărat caiete și agende colorate

”Patrick, de acum înainte, aceasta va fi agenda ta!” Atât a trebuit să-i spun și a și înșfăcat-o. Mică, așa, cât pentru mânuțele lui și cu coperți colorate. A desenat pe ea, a scris, a colorat, a mâzgâlit, a greșit și a șters, i-a plăcut, apoi nu i-a mai plăcut și a luat-o de la capăt. Acum, prima lui agendă este obiect de muzeu în casă și are pentru mine o valoare sentimentală absolută. 

Au urmat, evident, alte agende, alte caiete, alte creioane colorate și carioci. Patrick scria litere mari de tipar, apoi litere mici de tipar. L-am surprins cum copia tot felul de înscrisuri de pe etichete, din cărți de vizită și reviste de-ale mele. A fost o nebunie cu scrisul. O nebunie de-a lui frumoasă în fața căreia eram topită. 

Cum învățăm copilul să citească. I-am cumpărat litere magnetice

După ce mi-am dat seama că stăpânește literele, iar în curând s-ar putea plictisi, am trecut la pasul următor. I-am cumpărat o cutie uriașă cu litere de tipar și de mână, colorate-n fel și chip, magnetice și care se lipesc pe o tăbliță. Pentru că sunt mai multe de același fel, copilul le poate combina și obține cuvinte diferite, de la cele mai simple, până la cele mai complicate. Și am inventat un joc, amintindu-mi de câteva tehnici de învățare la copii pe care le-am găsit într-o carte de activități pentru cei mici. Rând pe rând, o dată eu, o dată el, încercam să compunem cuvinte. Eu scriam „apă” și în întrebam cum se citește. El scria „mașină” și mă întreba ce vrea să zică autorul. Mai în glumă, mai în serios, am început să compunem cuvinte mai lungi până când am epuizat toate literele din alfabetar.

Cum învățăm copilul să citească. Am început cu silabele 

Atunci, practic, a învățat să citească pe silabe. Ceea ce am observat la el a fost că citea cuvântul pe silabe, dar nu-l pronunța la final. Și, practic, nu înțelegea ce citește. I-am explicat: citim pe silabe, apoi pronunțăm tot cuvântul. A durat ceva până când a deprins obiceiul, iar apoi am trecut mai departe…

Am ales poveștile lui preferate, cu eroii lui preferați…și, încet, încet, la început timid, apoi din ce în ce mai dornic, Patrick a început să citească singur. Dar cu voce tare. Cam prea tare pentru noi, căci începusem să nu ne mai auzim prin casă om cu om. Așa că l-am învățat să citească în șoaptă. Și acum îl aud câteodată de la el din dormitor cum șușotește. 

Cum învățăm copilul să citească. I-am cumparat cărticele atractive

Pe lângă tot felul de jocuri distractive copii precum alfabetar cu litere magnetice, plastelină, slime, Păcălici, Piticot, jocuri inteligente și puzzle-uri i-am cumpărat și multe cărticele cu povești. Simple, ușoare, lesne de citit și de înțeles. Unele nu l-au atras..la povești mă refer. Pe altele însă le adoră! Îmi cere să i le citesc seara, înainte de culcare, iar eu îl rog să citim împreună. Uneori, nu are chef, dar tot îl păcălesc măcar două, trei cuvinte să le spună. 

Cititul e o joacă, nu o corvoadă

Citim nu numai acasă, ci și pe stradă. Îl rog să-mi citească reclame, literele plăcuțelor de înmatriculare de la mașini, etichete, pliante…citește nume de străzi, nume de stații de metrou sau autobuz, numele magazinelor pe lângă care trecem, al farmaciilor și supermarket-urilor etc. Iar un al joc de-al nostru este să spunem toate cuvintele care încep cu o anumită literă. Sau să ghicim cum se numesc proprietarii mașinilor după literele plăcuțelor de înmatriculare. Ne distrăm copios!

Îl laud și-l încurajez fără să-l oblig să facă ce nu-i place

În seara asta l-am învățat pe Patrick să joace Spânzurătoarea. I-a plăcut la nebunie. Nici nu credeam că jocul va avea un așa succes! La un moment dat însă, după vreo patru reprize, am simțit că se plictisește. Am încheiat rapid, trecând la alte activități. Nu vreau să-l oblig, să-l forțez, să-l stresez…nu am nici un motiv să fac asta, mai ales că știu ce copil încăpățânat am. Nu aș avea sorți de izbândă.

Și încă ceva. Am știut de la bun început că lui Patrick îi place, este atras de asta. Este singurul motiv pentru care l-am încurajat. Semnale am primit și de la grădiniță, din partea educatoarei care și ea este foarte încântată de micul nostru cititor. Dacă nu i-ar fi plăcut, nu aș fi insistat și aș fi așteptat să mai crească.
Cum învățăm copiloul să citească de mic? Jucându-ne cu el, lăudându-l și încurajându-l. Copilul meu cel puțin este dornic să învețe lucruri noi, dornic să le facă singur…e dornic să fie mare, cum spune el. Deși, mi-aș dori să nu se grăbească să crească prea repede…

Sursa foto: Arhivă personală