M-am îngrășat în pandemie trei kilograme. Uite cum le-am dat jos!

M-am îngrășat în pandemie în jur de trei kilograme și dacă nu făceam rapid ceva în privința asta cu siguranță numărul lor s-ar fi dublat. Nu știu exact cum s-a întâmplat, dar într-o zi am avut un șoc atunci când m-am urcat pe cântar. De la 47 de kilograme ajunsesem la 50. Evident, dacă m-ai fi privit nu ai fi zis că sunt grasă, ai fi zis că sunt doar nebună. Dar orice femeie când vede că nu o mai încape nici o pereche de blugi ar trebui să-și pună niște întrebări, indiferent de numărul de kilograme pe care îl are. Motiv pentru care mi-am făcut un program pentru slăbit. Dar fără diete drastice, fără înfometare sau epuizare fizică. 

De ce m-am îngrășat în pandemie

Întotdeauna când am trecut printr-o chestie nasoală, ca să pot trăi cu ea a trebuit să știu de ce s-a întâmplat. Nu știu de ce dar faptul că știu motivele mă ajută să accept cât de cât situația și evident mă ajută să găsesc mai rapid o soluție, o rezolvare. Așa că am început să caut motivele pentru care m-am îngrășat ca să știu ce am de făcut pentru a slăbi. 

Nu am mai făcut deloc mișcare 

M-am îngrășat în pandemie pentru că am început să lucrez de acasă și nu am mai făcut deloc mișcare. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mult poate conta un banal drum până la job și înapoi făcut zilnic pe jos. Atunci, pe vremea când mergeam zi de zi la muncă, mi se părea absolut normal să merg pe jos, să alerg după autobuz, să urc și să cobor scări…Nu mai spun câtă agitație și energie pierdeam când mergeam la shopping și mă uita Dumnezeu prin magazine și câte-o zi întreagă..apoi ieșirile afară cu copilul, plimbările noastre…iată că odată cu pandemia viața mea s-a închis brusc între patru pereți. Fără mișcare, fără sport – am renunțat și la sală – fără nici o activitate fizică. 

Micile gustări, marile plăceri

M-am îngrășat din cauza micilor gustări pe care le luam zilnic în fața calculatorului. Când stai acasă ai tot timpul la dispoziție frigiderul plin cu bunătăți. Nu mâncam nimic peste zi, în schimb îmi potoleam foamea cu mici ronțăieli. Un biscuite acum, unul mai încolo, semințe, crănțănei, chec..rar câte un fruct în schimb nu-mi lipsea pepsi. A fost o modificare de comportament alimentar extrem de nocivă și care a apărut destul de brusc. Încercam să compensez, probabil, angoasa pe care o simțeam fiind obligată de situație să stau închisă în casă. Practic, ajunsesem să nu mai mănânc aproape nimic decât ronțăieli. Nu tu mic dejun, nu prânz, nu tu cină…Iar seara, după ce îl culcam pe Luca, mă delectam cu o bere. Mie nici acum nu-mi vine să cred cum de am putut să-mi bat joc de mine în halul ăsta..

De ce m-am îngrășat în pandemie? Din cauza stresului!

Am trecut printr-o perioadă stresantă, plină de angoase și cred că am fost chiar în pragul depresiei. Zi lumină nu știam decât să lucrez, să fac de mâncare, să spăl, să calc și să stau cu copilul. Un copil foarte dependent de mine care cere non stop atenție. Un copil la fel de frustrat ca mine din cauza faptului că nu mai putea merge la grădiniță, nu mai putea ieși afară, un copil care se plictisea teribil în casă. Tot în acea perioadă, ca un făcut, am început să am și niște probleme de sănătate care nu au nici o legătură cu pandemia sau stilul de viață haotic pe care îl aveam. Asta m-a făcut să am momente de cădere psihică. Stresul, probabil, a fost și el un factor decisiv care a contribuit din plin la kilogramele mele acumulate.

Am început să mănânc noaptea

Pentru că ziua nu știam altceva decât muncă și casă, pentru că dispăruseră ca printr-un farmec urât toate momentele mele de răsfăț și relaxare, am început să-mi fabric altele. Am descoperit viața de după ora 11.00, mai precis viața după ce se culcă Luca. De abia așteptam să adoarmă ca să-mi pot deschide o bere și să mă uit până târziu la un film. Pe la ora 12, uneori chiar mai târziu mi se făcea foame. Alte ronțăieli. Este normal. Dacă nu dormi noaptea organismul cere la un moment dat de mâncare. 

Poate că au mai fost și alte motive pentru care m-am îngrășat în pandemie și încă nu le-am descoperit. Cert e că în doar câteva luni am pus trei kilograme, iar blugii nu mă mai încăpeau. 

Am intrat în panică. Am și plâns. Iar după ce-mi trecea momentul mă duceam în bucătărie și mai luam un biscuite pe care puneam și dulceață. Mă simțeam grasă și urâtă, neatrăgătoare, mă simțeam inutilă. Am jelit o vreme…până când mi-am dat seama că dacă nu fac urgent ceva, în câteva luni mai pun încă trei kilograme pe mine și tot așa. Și mi-am făcut un plan de bătaie.

Cum am slăbit trei kilograme 

M-am îngrășat în pandemie trei kilograme. De la 47 am ajuns la 50. Motiv pentru care nu am mai așteptat și m-am pus pe slăbit. Azi dimineață m-am cântărit. Am 46,5, așa cum aveam înainte de a-l naște pe Luca. O să-ți spun ce am făcut ca să slăbesc însă înainte de asta trebuie să știi că procesul a durat tot câteva luni iar asta pentru că nu am ținut nici o dietă drastică, nu m-am înfometat, nu m-am epuizat fizic în nici un fel. Și nu pentru că am auzit că tehnica asta nu e sănătoasă, ci pentru că pur și simplu nu am avut curaj. Știam că nu voi rezista și voi abandona planul. Știam că odată ce se va întâmpla asta o să cad iar în depresie. Poate chiar mai rău. Motiv pentru care am luat-o încet, încet, fără să mă aștept la rezultate rapide.

Mi-am cumpărat aparatură fitness

În primul rând și înainte de toate, mi-am cumpărat o bicicletă eliptică.  Da. O ditamai dihania de care m-a ajutat să fac exerciții cardio și a înlocuit într-o oarecare măsură sala la care renunțasem din cauză de…pandemie. Nasol e că aparatul a venit în trei săptămâni. Dar între timp nu am stat degeaba. Mi-am cumpărat o ganteră și greutăți pentru picioare. Zilnic, de la ora 17.00 până la 18.00 am început să fac exerciții. Tot ce-mi trecea prin cap. Tot ce-mi mai aduceam aminte de la sală. Eram în stare să fac  absolut orice numai să mă mișc. Apoi, când am primit bicicleta lucrurile au devenit puțin mai simple. Exercițiile astea făcute în living au devenit un adevărat ritual. Mă pregăteam ca pentru mers la sală. Îmbrăcată adecvat, cu încălțăminte sport, bustieră, tricou, colanți fitness. Cred că dacă aș fi cumpărat în locul stepperului o bicicletă mi-aș fi luat și panataloni de ciclism. Atât de disperată eram să transform momentul în ceva cât mai real, cât mai apropiat de cea făcem cândva. Mă ajuta mult psihic. Pregătirile acestea minuțioase îmi dădeau sentimentul că fac ceva important. Voiam să mă implic cu totul, să nu las deoparte nici un amănunt, să nu sar peste nici un detaliu. A fost greu la început să mă țin de program, dar la un moment dat mi-a intrat în obișnuință. 

M-am îngrășat în pandemie dar am topit kilogramele printr-o dietă low carb

În același timp, am început să evit carbohidrații. Cu pâinea nu mă omoram nici înainte, dar orezul, pastele, cartofii, mămăliga…Daaa..sunt o mare iubitoare de mămăligă. Și acum când mă gândesc, îmi imaginez o porție sănătoasă și fierbinte, cu unt, brânză și smântână. Totul servit într-un bol din lut. Vai de mine..îmi plouă-n gură!  

Dar să revenim. O dietă săracă în carbohidrați te pune la pământ dacă organismul nu este obișnuit. Probabil știi că e ceva foarte greu de îndurat. Motiv pentru care am luat-o ușor. Aveam nevoie de un moral ridicat. Nu mi-a permis să mă faultez singură. Și am început să mănânc dimineața pentru a nu mai simți nevoia să ronțăi până la prânz. Ouă fierte,  roșii, castraveți, salată, o bucată mică de brânză slabă, un iaurt slab, carne de pui sau curcan fiartă sau la grătar…cam astea au fost alimentele de bază ale dimineții. În același timp am încercat să mă orientez către meniuri bogate în proteine. La pânz, mâncam odată cu Luca tot felul de supe și ciorbe, dar în cantitate mică. Și fără pâine, evident. Înainte exerciții, luam un măr sau o banană. Știu, banana nu e indicată deloc dacă vrei să slăbești, dar aveam nevoie de energie. Și nu mâncam zilnic. Roteam fructele. Azi un măr, mâine o banană, poimâine câteva felii de pomelo, o portocală sau chiar un iaurt mic. Seara mâncam felul doi. Îmi pregăteam doar pentru mine tocăniță de ciuperci cu sos de roșii și legume, conopidă cu legume, spanac, salate de legume pe care le stropeam cu puțin ulei de măsline. Porții mici în farfurii mici.

Dulciurile, cât mai puține spre deloc

A fost destul de greu să mă despart de mult iubita mea Măgura, de dragele mele Eugenii, de crănțănei și pepsi. Am încercat inițial să nu le mai mănânc, deși încă le aveam în casă. Nu a funcționat. Numai la gândul că în dulap am puțin chec, mă lua cu leșin. Prin urmare, am aruncat toate dulciurile din casă. Gata! Nu mai era nimic, deci nu mai aveam la ce să mă gândesc. Nu am crezut că va funcționa, dar (la mine cel puțin) a funcționat perfect! Nu mi-a mai stat mintea la ele dacă nu le mai aveam în casă. Și am încetat – spre disperarea familiei – să mai fac dulciuri. Adio plăcintă cu mere! Adio negresă! Adio brioșe aromate și frumos colorate! Adio cremă de zahăr ars..adio chec pufos! Pe caiețelul meu cu rețete s-a așternut praful de când nu a mai fost deschis.

În schimb, am început să mănânc mai multe fructe. Zilnic câte un măr, o portocală, pomelo, banane (înainte de exercițiile fizice).  Și ciocolată neagră, amară ca iadul, dar care mă ajută psihic foarte mult.

M-am îngrășat în pandemie din cauza mea, din cauza unui program alimetar absolut haotic, din cauza stresului și a lipsei de odihnă. Toatea astea au venit la pachet cu trei kilograme în doar câteva luni. mi-e clar ca lumina zilei că statul acasă zi de zi, izolarea și telemunca nu-s de mine.

Sursa foto: Pixabay